Pompierii militari au fost solicitați să intervină, joi, la un imobil cuprins de flăcări în localitatea timișeană Săcălaz. La sosirea salvatorilor, incendiul se manifesta generalizat la mansarda și acoperișul casei, după ce s-a extins de la un panou electric.
„Incendiul s-a extins la mansarda și acoperișul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 120 mp. S-a intervenit cu 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară mecanică, un echipaj SMURD, un ofițer și 25 de subofițeri și SVSU Săcălaz. Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unui bărbat de aproximativ 60 de ani, care prezenta escoriații la nivelul feței și brațelor. În jurul orei 14:05, incendiul a fost localizat. În acest moment, incendiul este lichidat. Se lucrează pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului”, transmit reprezentanții ISU Banat.
video: ISU Timiș
Citiți principiile noastre de moderare aici!