Polițiștii timișeni spun că tâlhăria s-a petrecut în plină stradă, în Iecea Mare. Agresorul, un individ în vârstă de 38 de ani, a atacat pe stradă un bărbat și, cu violență, i-a luat telefonul mobil.
Oamenii legii au reușit rapid să pună mâna pe suspect și au recuperat și telefonul victimei.
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, cel în cauză fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuitului”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!