Bărbatul a fost trimis în judecată la începutul acestei săptămâni, după ce ar fi încercat să mituiască un polițist pentru a fi favorizat într-un dosar penal. Cel care a anunțat autoritățile a fost chiar omul legii.
„La data de 09.10.2017, inculpatul BOȚ DRAGAN i-a oferit martorului denunțător S.D.A., organ de cercetare penală în cadrul Poliției Orașului Jimbolia, suma de 500 Euro, banii fiind oferiți de către inculpat în legătură cu atribuțiile de serviciu ale martorului denunțător, respectiv pentru ca martorul denunțător să dispună o măsură procesuală favorabilă inculpatului în cadrul unui dosar penal”, transmit procurorii timișeni.
Dosarul a ajuns acum pe masa magistraților de la Tribunalul Timiș, care vor lua o decizie în acest caz.
Citiți principiile noastre de moderare aici!