Bărbatul are 41 de ani și a fost reținut de polițiștii din localitatea timișeană Șag. El a fost încolțit de polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale care au aflat că era urmărit de autoritățile germane pentru mai multe infracțiuni.
„Pe numele acestuia, autorităţile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare, fiind bănuit de comiterea unor infracţiuni contra patrimoniului. Pentru depistarea celui în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Curţii de Apel Timişoara pentru dispunerea măsurilor legale până la predarea către autorităţile germane”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!