Jandarmii timișoreni de la Gruparea Mobilă au acționat împreună cu cei de la Direcția Regională Vamală din Timișoara în zona Pieței Iosefin. Controlul a fost organizat pentru prevenirea și combaterea comerțului cu produse de contrabandă. Au depistat altfel trei bărbați care încercau să comercializeze țigări de contrabandă.
„Jandarmii au stabilit identitatea persoanelor depistate, acestea având domiciliul în municipiul Timișoara. La percheziția efectuată, asupra lor au fost găsite 132 pachete cu țigări, de diferite mărci, nemarcate fiscal. Țigările au fost ridicate în vederea confiscării și predate Direcţiei Regionale Vamale Timişoara, spre luarea măsurilor ce se impun”, transmit reprezentanții Grupării de Jandarmi Mobile din Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!