Cei doi bărbați, Ion și Gheorghe-Ion Ciulin, sunt acuzați de prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată; fals în declarații în formă continuată, complicitate la aceste infracțiuni, dar și uz de fals.
„În cursul anului 2011, inculpatul Ciulin Ion a înființat o exploatație agricolă pe baza unui formular de mișcare ce atesta în mod nereal cumpărarea unui număr de 320 de ovine. În acest context, inculpatul Ciulin Gheorghe Ion a solicitat, în numele inculpatului Ciulin Ion, primăriei comunei Grădinari, județul Caraș-Severin, concesionarea unei suprafețe de pășune, deși, așa cum am arătat mai sus, nu deținea niciun animal. Ulterior, între primăria comunei Grădinari și inculpatul Ciulin Ion a fost încheiat un contract de concesiune pentru 25 ha pășune, situată pe raza localității Greoni, suprafața concesionată fiind redusă la suprafața de 22,30 ha. În baza acestui contract de concesiune, la datele de 16 mai 2012 respectiv 13 iulie 2012, inculpatul Ciulin Ion a depus la A.P.I.A. – Centrul Local Oravița două cereri unice de plată aferente campaniei din anul 2012, prima pentru suprafața de 25 ha pășune și a doua, rectificativă, pentru suprafața de 22,30 ha pășune”, spun procurorii timișoreni.
În ambele situații, susțin anchetatorii, Ion Ciulin a declarat în fals, pe proprie răspundere, faptul că pentru pajiștile contractate de la CL Grădinari a solicitat drept de utilizare în baza oilor pe care le-ar fi deținut. Totul deși la momentul încheierii contractului de concesiune și la cel al redactării cererilor către APIA bărbatul nu deținea nici o ovină.Ținta erau banii oferiți de APIA, ca subvenție.
„Urmare a acestor demersuri, inculpatul Ciulin Ion a primit de la A.P.I.A. suma de 19.999,9 lei (suma de 7.808,01 lei provine din Fondul European de Garantare Agricolă, suma de 9.928,20 lei provine din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală și suma de 2.262,98 lei provine din bugetul național). Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a comunicat că se constituie parte civilă în cauza penală solicitând obligarea inculpaților la plata sumei de 14.039 lei, la care se adaugă accesoriile fiscale, prevăzute de legislația în vigoare”, transmit cei de la DNA.
Dosarul a ajuns acum pe masa judecătorilor de la Tribunalul Caraș-Severin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!