Încă de sâmbătă dimineață participanții și-au plasat bărcile pe malul Begăi, făcând ultimele pregătiri pentru a le lansa la apă. Cei care fac parte din echipaj sunt costumați în diferite personaje, în ton cu tema pe care au ales-o pentru barcă. Sunt personaje din Star Wars, Avengers, Ice Age, Mario. Startul primei curse s-a dat sâmbătă, 11 septembrie, la ora 10, în zona Parcului Alpinet, în spatele Catedralei, iar evenimentul continuă până după prânz – la 12.30 este programată premierea participanților.
„Make it! Race it! Recycle it!” este o competiție sportivă neconvențională dedicată Protecției Mediului. Conștientizarea importanței protecției mediului și implicit a colectării selective și a refolosirii/reciclării a stat la baza ideii de organizare a acestui eveniment.
La concurs participă două ONG-uri (Marele Ecran și Action for People) și 11 companii. Concurează pentru cele șapte trofee puse în joc de organizatori: Cea mai rapidă ambarcațiune, Cea mai faină temă, Saved by the bell, Popularitate, Premiul special EcoStuff, Titanic Award, People’s Choice Award și cinci premii surpriză.
Ambarcațiunea care va parcurge distanța dată în cel mai scurt timp va câștiga titlul de „Cea mai rapidă ambarcațiune”. Premiile pentru „Cea mai faină temă”, „Premiul de Popularitate” și „Premiul special EcoStuff”, precum și cele cinci premii surpriză vor fi decise de juriul competiției. La ora 10 a început votul online pentru premiul „People’s Choice”. Votul vi-l puteți da pe pagina de Facebook EcoStuff Romania sau pe evenimentul competiției.
După curse, fiecare echipaj își va demonta ambarcațiunea și va recupera sau va da spre reciclat deșeurile reciclabile din care a fost construită.
„Action for People îi așteaptă pe mal pe cei care pot dona rechizite școlare vechi sau noi, pentru a oferi un început mai bun în noul an școlar unui număr de peste 200 de copii și tineri din centrele sociale din Județul Timiș. La eveniment vor fi prezenți și reprezentanți ai Retim și ADID Timiș, cu workshopuri pentru copii și cu informații care ne vor învăța cum se face corect colectarea selectivă a deșeurilor și de ce este important să ridicăm gradul de reciclare a deșeurilor în Timișoara”, spune Radu Rusu, Ecostuff România, organizatorul competiției.
editor Amalia Kui
Trimite articolul
XA fost furtuna? Ce anume a trasnit barcile?
Pai nu a interzis robuletele orice altceva decat termopanele plutitoare? Vedeti ca daca face icter de nervi, voi o sa fiti de vina… 😂😂😂
Pacat ca a fost prea putin mediatizat evenimentul si nu a fost multa lume prezenta.Vedeta,din punctul meu de vedere a fost o ambarcatiune numita TAITENIC,varianta romanesca a TITANICULUI,cu vreo 8 pasageri,barbati imbracati in femei,cu peruci sau in costume,care binjeinteles ca s-a scufundat pe la mijlocul cursei si naufragiatii au inotat singuri pana la mal.Din punctul meu de vedere,meritau premiul pentru originalitate,desi toate ambarcatiunile erau fain facute,mai ales cea cu personajele din ICE AGE.