Este Timişoara pe drumul cel bun? Locuitorii oraşului spun că da! „Barometrul calităţii vieţii din Timişoara”, analiza de specialitate a vieţii sociale realizată de câţiva ani de reprezentanţii mediului universitar local, a scos la iveală faptul că timişorenii sunt optimişti şi cred că oraşul lor e pe drumul cel bun.
Procentul celor care sunt de acord cu această idee ajunge undeva la două treimi din total. Deşi au fost oferite mai multe chestionare, baza de date s-a realizat până la urmă dintr-un eşantion de 1.663 de persoane, provenind din toate cele 24 de cartiere ale Timişoarei, aşa cum sunt ele prevăzute în Planul Urbanistic General, cu respectarea şi caracteristicile de sex şi vârstă necesare unui sondaj de calitate.
Concluziile barometrului, realizat de specialiştii Departamentului de Sociologie al Universităţii de Vest Timişoara împreună cu Departamentul de Psihologie; Departamentul de Ştiinţe Politice, Departamentul de Geografie din cadrul aceleiaşi universităţi, respectiv de cei ai Departamentului de Arhitectură şi Urbanism a Universităţii Politehnica, a prezentat principalele probleme şi nemulţumiri cu care se confruntă oamenii. 67 la sută dintre cei chestionaţi cred că oraşul se îndreaptă spre mai bine. Tinerii sunt cei mai optimişti din acest punct de vedere, viziunea pozitivă scăzând pe măsura creşterii în vârstă a respondenţilor.
De asemenea, se poate observa că cei care deţin case şi apartamente noi sunt mai optimişti. O analiză realizată pe baza locului de unde provin cei chestionaţi arată că nu există diferenţe mari de opinie între cei născuţi aici şi cei care provin din alte zone. Totuşi, timişorenii care s-au instalat aici din străinătate sunt cei mai optimişti, ei fiind urmat de olteni şi munteni, în timp ce oamenii care provin din zona de centru au răspuns cel mai puţin pozitiv la întrebarea referitoare la evoluţia oraşului. Dacă ne raportăm la cartierele Timişoarei, cei din zonele centrale şi din cartierele din nordul oraşului sunt mai mulţumiţi de modul în care evoluează municipiul, decât cei din sud.
Capitolul care ne afectează pe toţi – infrastructura – a scos la iveală o serie de lucruri interesante. Cea mai mare problemă ridicată de timişoreni se referă la lipsa locurilor de parcare. Pe locul doi apar clădirile vechi, drumurile, trotuarele şi doar după acestea – pistele de biciclete şi transportul în comun. Ceea ce este explicabil pe undeva, dacă ne gândim că cei mai mulţi respondenţi au anunţat că se deplasează în oraş cu transportul în comun sau autoturismul, apoi taxiul şi doar după aceasta – bicicleta.
Există câteva cartiere unde nemulţumirea legată de transportul în comun este mai mare. Acestea sunt Bălcescu, Gării și Circumvalaţiunii.
Jumătate dintre cetăţeni sunt nemulţumiţi de iluminatul public existent.
Pe lista problemelor oraşului apar mobilitatea scăzută disponibilă, preţul ridicat al locuinţelor şi accesul dificil la acestea. Oamenii cred că primăria habar nu are care sunt problemele reale ale oraşului şi ale cetăţenilor.
În privința siguranţei în Timişoara, zona Gării este considerată cea mai nesigură, fiind incluse pe această listă şi zonele Blaşcovici, UMT, Kuncz şi Lunei.
Referitor la profilul celor sondaţi, cei care au stare materială bună folosesc autoturismul propriu, sunt mulţumiţi de viaţa lor, dar suferă din cauza lipsei locurilor de parcare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!