Apărarea bună pe final de meci a făcut diferenţa dintre timişoreni şi clujeni. Bătuţi în meciul tur la două puncte diferenţă, cei de la BCT au reuşit să învingă în retur şi să treacă mai departe în cupă. Nu au făcut-o uşor, adversarul este unul veritabil, de calitate, iar desprinderea a venit doar pe final, ca urmare a unei apărări sub panoul propriu excelentă.
Clujul a început foarte bine şi a condus cu 6 – 0 imediat după debutul meciului. Primul sfert s-a terminat cu avantajul minim al oaspeţilor, 10 – 12, dar cu Timişoara în revenire în joc. Pauza avea să prindă cele două echipe la aceeiaşi diferenţă de două puncte, 33 – 35, iar întâlnirea se anunţa una dificilă pentru gazde.
Desprinderea la patru puncte a clujenilor, opera lui Cuic, a stricat coşul gazdelor. Unul dintre şuruburile inelului a cedat şi meciul a fost întrerupt minute bine pentru repararea instalaţiei-ţintă. O pauză numai bună pentru timişoreni, care parcă au prins aripi după acest moment de respiro. Chiar şi aşa, cele două combatante au alternat la conducerea jocului, ceea ce s-a văzut şi pe tabelă. De această dată sirena finalului de repriză a prins Timişoara în avantaj, 58 – 56.
Ultimul sfert a fost excelent pentru BCT, s-a ajuns la un parţial de 7 – 0 pentru gazde şi jocul părea că se îndreaptă spre succesul echipei, recuperarea diferenţei din tur şi calificare. Clujul revine incredibil şi meciul se animă în ultimele minute. Din fericire, apărarea bănăţeană a mers ca pe roate, iar aceasta a făcut diferenţa pentru victorie. Câteva contraatacuri reuşite, scorul urcă semnificativ pentru Timişoara şi Clujul nu mai are acelaşi succes. S-a terminat 85 – 72, la capătul unui meci excelent.
Eroul zilei a fost Zlatko Jovanovic, cu 19 puncte, aceasta chiar dacă el a jucat cu banderolă neagră pe tricou, suferind un deces în familie. La finalul meciului întreaga echipă timişoreană a urcat în tribune şi a transmis condoleanţe familiei acestuia. Popescu, cu 18 puncte a fost al doilea, el fiind urmat de Lewis, cu 15.
„Este o calificare care s-a decis în ultimul sfert, tot atunci când a fost compromis și rezultatul de la Cluj. În continuare, cred că echipa Clujului e printre primele 4 din campionat și îi felicit. Practic, undeva la începutul sfertului 4 au început să apară unele semne, poate au fost presați de gândul calificării, iar noi nu ne-am propus decât să jucăm un baschet bun. Apărarea a înclinat balanța, în momentele cheie, dar și publicul, care astăzi a fost deosebit, aşa cum la Cluj publicul a ajutat echipa să câştige”, a declarat la final antrenorul BCT, Dragan Petricevic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!