Altercaţia a avut loc pe Aleea Studenţilor. Toţi cei patru tineri, cu vârste între 22 şi 28 de ani, doi din Timişoara şi doi din Arad, au fost amendaţi de agenţii Poliţiei Locale.
„Polițiștii locali aflați în patrulare în zona Campusului Universitar au aplanat azi-noapte, în jurul orei 03.00, un scandal izbucnit între patru tineri. Cei în cauză se aflau pe Aleea Studenților când s-au luat la bătaie. Pentru că nu s-au oprit în momentul somării și au continuat să se lovească, polițiștii locali au fost nevoiți să intervină folosind sprayurile din dotare. Toți patru au fost sancționați conform Legii 61/1991 republicată cu câte 200 lei pentru provocarea și participare la scandal. Toți și-au recunoscut faptele, iar unul dintre timișoreni a menționat că a fost atacat și de aceea a ripostat la rândul său”, au arătat reprezentanţii Poliţiei Locale Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!