Cei doi bărbaţi, unul de 33 de ani, din Ghiroda, şi altul de 42 de ani, din Săcălaz, s-au luat la bătaie în Piaţa Victoriei, duminică seara, chiar dacă în zonă era plin de oameni ieşiţi să se relaxeze. Indivizii, despărţiţi de poliţiştii locali, s-au ales cu câte o amendă şi au fost predaţi Secţiei 1 Poliţie.
„Polițiștii locali aflați în patrulare în Piața Victoriei, duminică seara, în jurul orei 22.30, au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între doi bărbați. Cei în cauză au fost surprinși în timp ce făceau scandal și se loveau cu pumnii. În timpul încăierării unul dintre ei i-a aplicat un pumn și i-a spart arcada celuilalt. Aceștia au fost sancționați cu câte 500 lei conform Legii 61/1991 republicată pentru provocarea și participarea la scandal și au fost predați polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri și alte violențe”, spun reprezentanţii Poliţiei Locale Timişoara.
La ora respectivă, în centrul Timişoarei, în faţa Operei, era prezentată o piesă de teatru în cadrul Festivalului European al Spectacolului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!