Municipalitatea a lansat la începutul lunii noiembrie licitația pentru „servicii de proiectare aferente obiectivului de investiții «SF+PT M16a. Amenajarea rețelei urbane de piste de biciclete – etapa a II-a»”. Caută, de fapt, un proiectant care să deseneze trasee speciale pentru bicicliști pe 55 de străzi, aproximativ 68 de kilometri. Mai întâi se face un studiu de fezabilitate, iar apoi se trece la proiectul tehnic pentru dezvoltarea rețelei de piste din Timișoara. Proiectul apare, de fapt, în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al orașului, iar specialiștii care l-au întocmit au considerat că actuala infrastructură pentru biciclete reprezintă etapa I.
Suma pusă la bătaie de primărie este de 714.000 lei cu TVA, echivalentul a peste 150.000 de euro, iar durata contractului este de 180 de zile.
„Se solicită servicii de proiectare pentru rețeaua strategică de ciclism a municipiului Timișoara, parte a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă. Vor fi proiectate piste de biciclete pe 55 de străzi, însumând aproape 68 de kilometri. Rețeaua a fost conturată prin interviuri și o pagina dedicată în timpul construcției planului de mobilitate. Au fost peste 3.000 de răspunsuri cu privire la traseele folosite în oraș”, spunea viceprimarul Dan Diaconu pentru TION.
A fost „bătaie” pe contract la licitație. Ofertele s-au putut depune până marți, 10 decembrie. Au fost curioase trei firme și două asocieri: Tehno Consulting Solution SRL (Ilfov), Hentza Business (Ilfov), Proiect AIC (Suceava), Novensa SRL (București) + FIP Consulting SRL (Bacău) + Walhalla Invest Prodcomimpex SRL (Cluj), respectiv 3B Construction Project SRL (Mehedinți) + Prometer MG (Timiș).
Prin proiect se dorește și dublarea numărului de stații VeloTM. Deocamdată nu se știe dacă traseele speciale pentru bicicliști vor fi amenajate pe carosabil sau vor fi desenate pe trotuare. Proiectantul va decide acest lucru, susțin oficialii PMT. La baza documentației stă un ghid realizat de Ministerul Dezvoltării și OPTAR – Organizația pentru promovarea transportului alternativ în România.
„Proiectantul va veni cu soluția. Se vor folosi standardele în vigoare, dar și Ghidul metodologic pentru proiectare, execuție, utilizare și mentenanță pentru pistele de biciclete, realizat de MDRAP în colaborare cu Asociația Optar”, ne mai spunea viceprimarul Timișoarei la lansarea licitației.
Planul de Mobilitate Urbană Durabilă a fost aprobat de ceva ani de consiliul local. El cuprinde o rețea strategică de ciclism care combină legăturile solicitate de cei care se deplasează cu vehiculele pe două roți printr-un sondaj făcut în 2015. Acestea conectează puncte de interes importante din oraș și includ infrastructura existentă. Viceprimarul Timișoarei spune că au fost identificate trei axe principale utilizate intens de bicicliști, care traversează orașul și sunt menite să reprezinte structura magistrală a rețelei.
Mai târziu, rețeaua de piste de biciclete din oraș va fi legată de o rețea regională de ciclism care va conecta Timișoara de comunele învecinate și de atracțiile turistice din jur.
Vă reamintim, în bugetul Timișoarei pe anul 2019 au fost puși deoparte 100.000 de lei și pentru un studiu de prefezabilitate pentru o „autostradă pentru biciclete”, pe relația E-V, respectiv pe relația N-S, despre care primarul Nicolae Robu a spus că va fi una spectaculoasă.
Articole pe aceeași temă:
http://www.tion.ro/vom-avea-retea-urbana-de-pista-de-biciclete-la-timisoara-primaria-cauta-proiectant-da-150-000-de-euro/2350624
Trimite articolul
XDacă doar desenează și colorează o fâșie din banda 1 de carosabil misșorând lățimea acesteia sau din trotuar , ca în Arad , mai bine renunțați la idee că e doar bătaie de joc și bani sifonați . Dacă o fac separat de carosabil și trotuar , e altă treabă…
politia rutiera chiar doarme pe banii nostri?? pai pistele astea sunt ILEGALE de ani de zile. unde sunt sanctiunile???? tuvan gura de limbrici!
150.000 Euro este doar pentru niste amarate de hartii?
Spectacol… 2 dungi pe trotuare late de 1,5 metri ! MM Robule
Fac, eu, pentru 100.000 € !!!
din pacate nici o firma de specialitate din Timisoara vad ca participa la licitatie, care chiar cunosc situatia din teren ….
“pistele” care n respecta aceste directive sunt neconforme, deci ilegale:
– Pistele pentru biciclisti se vor materializa exclusiv pe trotuare si vor avea latimea de 1,00 metri pentru un sens si 2,00 metri pentru dublu sens, asigurandu-se un spatiu de circulatie pentru pietoni in latime de min. 1,50 metri; (nota OPTAR : latimea spatiului de circulatie difera de la aviz la aviz)
– In zonele de traversare se va cobori bordura trotuarelor la 5,00 cm. fata de nivelul partii carosabile;
– Pistele vor fi separate de restul trotuarului cu stalpisori ornamentali
Cautati pe net ce inseamna Planul de mobilitate urbana durabila la Bucuresti cu toate sectoarele sa judetul Ilfov: program de investitii de 7 miliarde de euro pentru retele de tramvai, autobuze si metrou, drumuri, piste si PARCARI. In cadrul acestui program anul acesta doar in sectorul 4 s-au realizat inspre 1000 de NOI LOCURI DE PARCARE, inclusiv in apropierea statiilor de transport in comun pentru a incuraja oamenii veniti din afara zonei sa lase masinile si sa se deplaseze in interiorul orasului cu transportul in comun. Inclusiv marcarea si inchirierea locurilor de parcare catre locatari!!
Asta inseamna un plan, nu dungi trase pe asfalt ca la timisoara!!!
Dar, hey, aia au in bucuresti primari psdisti! Fereasca-ne sa avem si noi si sa se faca ceva! Mai bine fara nimic, dar de dreapta, nu??
Suta de mii pentru piste, zeci de milioane pentru sosele.
Eu aș fi mulțumit dacă ar repara pistele existente și ar schimba vopseaua aia verde care alunecă pe ploaie de îți frîngi gîtul.
150000 de euro pentru 4 galeti de vopsea???