Femeia de 86 de ani era cazată la azilul de bătrâni din Liebling și a fost dusă la spitalul din Deta de autorități după controalele efectuate.
„A decedat azi-noapte la ora 4. Era de 86 de ani, neglijată, nu a primit tratament acolo. Am înțeles de la fiică, în cursul zilei de ieri (n.r. miercuri), că la începutul lunii februarie a fost internată la Spitalul «Victor Babeș» pentru o pneumonie. Când a venit la noi avea apă la plămâni și o hemoragie digestivă încă de la prezentare. Am intervenit, s-a oprit hemoragia, i-am dat antibiotic. Din păcate, organismul nu a rezistat. Faptul că acolo nu i s-au dat medicamente este aproape o certitudine”, povestește medicul Codruța Bungău, directorul Spitalului Orășenesc Deta.
Niciunul dintre bătrânii internați în azilul închis de autorități nu a primit medicamente pentru afecțiunile de care sufereau, au aflat medicii din Deta. Mai mult, persoanele în vârstă le-au povestit medicilor că primeau mâncare o dată pe zi, fasole, și atât. Angajații spitalului din Deta i-au îngrijit pe bătrâni și le-au dat să mănânce imediat ce au fost preluați. Aceștia erau lihniți și au mâncat toată noaptea. Cei de la spital povestesc că persoanele în vârstă erau ținute în frig, ceea ce a avut efecte grave mai ales asupra femeii de 86 de ani care a murit în spital, în condițiile în care ea suferea de pneumonie.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2200531″]
[related-post post_id=”2198601″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!