Baschetbaliştii bănăţeni şi-au trecut în cont prima victorie în Liga Balcanică abia în meciul al treilea. Surprinzător, succesul a venit tocmai în compania adversarului ce se anunţa a fi cel mai puternic, OKK Belgrad. Reprezentanta campionatului Serbiei nu a putut să ţină ritmul cu BCT decât în primele 25 de minute, astfel că succesul gazdelor a fost unul normal pentru cei care au văzut jocul.
Cravaşaţi de Badnjarevic, alb-violeţii au început bine meciul şi la primul timp de odihnă erau în avantaj, 27-19. A urmat un sfert doi în care sârbii au recuperat aproape în întregime handicapul, 16-21, şi la cabine s-a intrat la scorul de 43-40.
Echilibrul s-a rupt în sfertul trei, unul în care BCT a jucat mai atent în defensivă şi a mai pus 10 puncte pe tabelă, 23-13. Ultima repriză nu a mai adus nicio schimbare şi s-a încheiat de asemenea în favoarea timişorenilor, 19-14.
O victorie frumoasă în faţa a peste 1.500 de spectatori stricată însă pe alocuri de deciziile aiurite ale unei brigăzi de arbitri cel puţin îndoielnice. Cei doi bulgari şi un macedonean – ale căror nume nu are rost să le rostim – au enervat ambele tabere şi au fracţionat jocul aproape la exasperare.
Americanul Archie şi sârbo-germanul Sarovic au fost principalii marcatori ai gazdelor şi ai partidei, fiecare cu câte 24 de puncte. I-au secondat Siriscevic, 15 puncte, Markovic, 6 puncte, Jovanovic, 9 puncte, şi Cuic, 1 punct. De la OKK s-au remarcat Knezevic, 15 puncte, Sepa, 14 puncte, şi Stefanovic, cu 13 puncte.
La finalul partidei, Archie a declarat: „E foarte bine că am reuşit să câştigăm. OKK e o echipă bună, nu a fost aşa de uşor cum o arată scorul. Şansele noastre de calificare ar fi existat şi dacă pierdeam azi, aşa că acum sunt mai mari. Victoria de azi ne dă un moral bun pentru confruntarea cu Mediaş”.
Antrenorul Predrag Badnjarevic s-a declarat mulţumit de evoluţia echipei sale. „Nu a ieşit exact cum mi-aş fi dorit, dar e bine. În partea a doua am jucat cum trebuia, am luptat şi am avut multă dorinţă. Am învins o echipă mai bună decât cele care ne-au bătut… Despre arbitraj nu ştiu ce să spun. Au fost multe decizii ciudate împotriva ambelor echipe”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!