Bărbatul a fost oprit de polițiști în timp ce conducea un autoturism în localitatea timișeană Știuca. Când oamenii legii au făcut verificări în baza de date, au realizat că șoferul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care îl conducea nu era nici măcar înmatriculat, autorizaţia de circulaţie provizorie fiind expirată din luna octombrie 2014, iar plăcuţele cu numerele de înmatriculare aparțin unui alt vehicul, povestesc polițiștii.
Mai mult, șoferul de 45 de ani a fost supus și unui test cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
El s-a ales cu dosar penal pentru punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat, pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a avea permis de conducere, dar şi pentru că s-a urcat beat la volan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!