Firmele AEM și Elba nu se mai pot ocupa de iluminatul public. Contractele primăriei cu cele două societăți au expirat acum două săptămâni, iar reprezentanții instituției de pe C.D. Loga nu vor să le reînnoiască. De acest serviciu ar urma să se ocupe RATT, în acest sens lucrându-se deja la un studiu de oportunitate.
„Dorim să asigurăm mentenanța corpurilor de iluminat cu ajutorul RATT. Nu există un contract, jumătate din oraș era în sarcina AEM, jumătate de oraș era în sarcina ELBA. Culiță Chiș (n.r. șeful Direcției Tehnice din primărie) și Ioan Goia (n.r. șeful RATT) pretind că RATT este în stare să rezolve problema, că și-a format oameni, că mai angajează și că vom avea parte de un iluminat public mult mai funcțional decât a fost până acum, sigur, în condițiile în care Enel ne dă energie electrică”, a explicat primarul Nicolae Robu.
Edilul-șef susține că specialiștii Regiei Autonome de Transport Timișoara se vor putea ocupa cum trebuie de acest serviciu. Aceasta în condițiile în care primarul a recunoscut în nenumărate rânduri că sistemul de transport public nu funcționează așa cum trebuie în Timișoara.
„Eu vorbesc de RATT, nu de Ioan Goia. Mi-a dat asigurări că RATT poate presta acest serviciu… Îl cred mai mult pe Culiță Chiș, ca să fiu direct”, a completat Robu.
În această vară, conducerea regiei a cerut primăriei să preia serviciul de iluminat public. Reprezentanții municipalității s-au conformat și au decis să facă un studiu de oportunitate, pentru a vedea dacă într-adevăr RATT se poate ocupa de mentenanța iluminatului public în oraș.
„RATT are activitate și în sectorul electric, dispune și de o mulțime de stâlpi, pe care sunt inclusiv corpuri de iluminat. Are competențe ca nucleu, dar are capacitatea și trebuie să o aibă de a se dezvolta pentru a oferi și servicii de iluminat electric, obișnuit, stradal, respectiv artistic, de sărbători. În timp va trebui să vorbim și despre iluminat stradal, deocamdată nu avem decât un studiu de oportunitate adoptat și acel studiu va arăta dacă ceea ce ni se pare nouă acum că este potrivit chiar este potrivit sau nu”, spunea primarul Timișoarei în luna iunie.
Pentru ca RATT să poată primi totuși prin atribuire directă acest serviciu, ar trebui să devină societate comercială și să obțină licență de operare pentru iluminat public. După ce RATT s-a transformat în Societatea de Transport Public Timișoara, în luna iulie, deși încă nu și-a schimbat numele, mai este nevoie de un aviz de la Consiliul Concurenței. Apoi, consilierii locali trebuie să aprobe un caiet de sarcini, precum și tarifele, să stabilească exact care sunt bunurile ce vor fi date în administrarea societății și să pună la punct contractul de delegare de gestiune, care trebuie aprobat și el în Consiliul Local Timișoara.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”1857532″]
[related-post post_id=”1873586″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!