Una dintre cele mai apreciate beri din România, Timişoreana va putea fi acum băută de iubitorii de bere într-o nouă berărie. În Palatul Mercy, situat pe strada Proclamaţia de la Timişoara nr. 7, a fost deschis un nou local, Curtea Berarilor Timişoreana. Localul oferă 200 de locuri, amenajarea spaţiului fiind una deosebită. Designul este în concordanţă cu istoria de câteva sute de ani a celebrei beri de la Timişoara. Mese din lemn, rezervoare de bere din alamă, halbe adevărate şi personal de cel mai înalt nivel îmbrăcat în costume de epocă. Toate acestea sunt reţeta unei seri de calitate pe care clienţii o pot petrece în noul local.
Vedetele Curţii Berarilor vor fi două beri speciale, una disponibilă doar în noua berărie. În primul rând, poate fi consumată Timişoreana Nefiltrată, o bere specială, apreciată de toţi cei care au încercat-o. Un alt sortiment, Timişoreana Nepasteurizată, va putea fi băut doar la Curtea Berarilor din Timişoara! Este o bere specială, realizată la fabrica Timişoreana, şi care este pusă în butoaie speciale înainte de a ajunge la procesul de pasteurizare. Gustul, aroma şi culoarea sunt deosebite. Berea este întotdeauna proaspătă, are valabilitatea mai mică, dar gustul este natural deoarece berea nu este trecută prin procesul special de pasteurizare.
Modul de comercializare a berilor este, de asemenea, deosebit. Avem halbe de jumătate de litru, de un litru, draught.
Deschiderea oficială a Curtea Berarilor s-a bucurat de prezenţa primarului Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu. El s-a declarat încântat mai ales de modul în care a fost renovată locaţia unde va funcţiona noul local. Clădirea a fost puşcăria civilă a oraşului până în anii ‘50, fiind ulterior trecută în circuitul public. Pe strada Proclamaţia de la Timişoara au funcţionat mai ales birouri, dar clădirea de o vechime apreciabilă s-a degradat în timp. Prin investiţiile efectuate, locaţia a fost readusă la frumuseţea de altă dată.
Citiți principiile noastre de moderare aici!