Incidentul s-a petrecut joi după-masă, în sensul giratoriu din Sânmihaiu Român, pe drumul care duce către Cenei. Mașina de mare tonaj s-a răsturnat după ce conducătorul a pierdut controlul volanului. Betoniera a blocat sensul de mers spre Timișoara, la urcarea pe podul peste Bega.
În zonă s-a deplasat un echipaj SMURD, dar și o autospecială a pompierilor militari. Salvatorii au intervenit alături de colegii lor de la serviciul voluntar din localitate. Din fericire, șoferul a scăpat fără nici o zgârietură, iar accidentul s-a soldat numai cu pagube materiale. Pompierii asigură măsurile PSI, iar la finalul intervenției vor spăla carosabilul de combustibilul scurs din rezervorul avariat al betonierei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!