La această școală exista o astfel de bibliotecă şi înainte, dar într-un spaţiu care nu se preta la studiul cărţii. Acum biblioteca a fost renovată complet, de la instalaţie electrică până la parchet şi mobilier, iar spațiul în sine a fost mărit.
Mai trebuie doar cărţi noi, deşi şi vechile volume care stau acum între rafturile noii biblioteci atrag copiii ca un magnet. Şi pentru că nu se poate ca biblioteca să nu fie ”agăţată” şi în prezent, au fost achiziţionate şi cinci eBook reader– dispozitive de pe care copiii pot citi poveşti sau lecturi recomandate de dascăli.
„Am plecat de la premisa că o şcoală fără bibliotecă nu există. Generaţia de astăzi citeşte tot mai puţin şi trebuie să găsim tot felul de tertipuri să-i atragem spre citit. Spaţiul acesta era învechit. Când am revenit în 2013 în calitate de director la şcoală am constatat că biblioteca era tot cum o lăsasem, prăfuită, tristă, un spaţiu rece, deşi oamenii încercau să-l învioreze cât au putut. Spaţiul a fost mult mai mic. Am reconfigurat spaţiul, am schimbat toată instalaţia electrică, am schimbat instalaţia de încălzire, şapă, parchet, zugrăveală. Banii au fost alocaţi prin buget în fondul de reparaţii al şcolii. Banii nu au ajuns decât pentru renovare, pentru amenajarea spaţiului. Mobilierul, rafturile, eBook-urile, toate au fost achiziţionate din donaţii, sponsorizări şi acele fişe de doi la sută, care noi le colectăm de trei ani”, spune directorul şcolii, Claudia Muntean.
Din buget au fost investiţi 28.000 de lei (banii şcolii pentru reparaţii), iar din donaţii peste 30.000 de lei. În bibliotecă sunt peste 14.000 de volume, unele foarte vechi şi degradate, iar acum dascălii de acolo doresc să împrospăteze şi fondul de carte.
La bibliotecă se fac şi cursrui, iar elevii vin să citească şi lasă deoparte telefoanele, chiar dacă la această vârstă sunt atraşi de ele.
„Este şi spaţiu de lectură, spaţiul unde desfăşurăm lecţii în cadrul bibliotecii. Învăţătorii, profesorii, după un grafic bine stabilit vin cu clasa întreagă şi desfăşoară tot felul de activităţi. Avem foarte multe cărţi învechite, depăşite moral, fizic. Nu am putut să facem totul o dată, ne propunem ca în anii care vin să alocăm din buget o anumită sumă pentru a îmbunătăţi fondul de carte”, a mai precizat directorul şcolii.
Elevii vin aici, în pauze, citesc, dar împrumută şi cărţi pentru acasă. Lucrările de reamenajare la această bibliotecă au durat din 15 iunie până la 1 septembrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!