Cu ţinute care mai de care mai chic, timişorencele bicicliste au ieşit, duminică dimineaţa, într-o pedalare de plăcere pe străzile din Timişoara. A fost o nouă ediţie a acţiunii intitulate „Cochete pe Biciclete”, una dintre cele mai apreciate dintre turele cicliste de sfârşit de săptămână. Numărul timişorencelor care aleg zilnic acest mijloc de deplasare pentru activităţile cotidiene este în continuă creştere, nu mai reprezintă doar o distracţie de sfâşit de săptămână, ci un stil de viaţă. Iar aceasta s-a văzut şi duminică, atunci când peste 500 de participanți au luat parte la acţiunea Verde pentru Biciclete.
Doamne şi domnişoare, însoțite de copii, prieteni sau soți au pornit în cursă pe câteva dintre străzile din Timişoara. Cele mai bine îmbrăcate participante au fost premiate cu diferite premii. Programul conex a fost unul divers și a inclus un atelier de hand-crafting și un concurs – ”Campionat de bătut cuie”.
Biciclistele au putut participa și la o clasă de pilates, în timp ce Alex Baciu a realizat un atelier de Pimp My Bike. Voluntarii Verde pentru Biciclete au realizat un atelier de depanaj, pentru cochetele dornice să învețe mai multă mecanică de bicicletă.
De asemenea, mai mulţi specialişti în domeniul modei au oferit premii în articole de îmbrăcăminte sau vouchere. Totodată, a fost lansat cel de-al treilea ghid de stil pentru bicicliste, aşa cum îl văd cei de la Verde pentru Biciclete şi colaboratorii lor din domeniul Fashion.
Citiți principiile noastre de moderare aici!