Primul accident s-a produs la Șandra, luni dimineață. Biciclistul traversa strada prin loc nepermis, pe bicicletă, în momentul în care a fost lovit de mașină.
„Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au constatat că un bărbat de 60 de ani a condus un autoturism, din direcţia localităţii Lovrin spre municipiul Timişoara, iar la km 591 a surprins şi accidentat un biciclist care era angajat în traversarea carosabilului prin loc nepermis. În urma testărilor cu aparatul etilotest, în cazul biciclistului a rezultat o valoare de 0.45 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma accidentului, bărbatul de 68 de ani care se deplasa cu bicicleta a suferit răni grave”, povestesc cei de la IPJ Timiș.
Câteva ore mai târziu, un alt biciclist avea să fie accidentat, de această dată de o mașină… parcată. Totul s-a petrecut pe strada Nicolae Bălcescu din Lugoj.
„Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au constatat că un tânăr de 22 de ani a condus un autoturism pe strada mai sus menţionată, iar la un moment dat a parcat şi a deschis portiera fără să se asigure, timp în care o persoană care se deplasa cu bicicleta în acelaşi sens de mers, s-a dezechilibrat şi a căzut. În urma accidentului, bărbatul de 60 de ani care circula cu bicicleta a suferit răni uşoare. În urma testărilor cu aparatul etilotest, în cazul biciclistului a rezultat o valoare de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat”, mai spun reprezentanții IPJ Timiș.
În ambele cazuri polițiștii au deschis dosare penale pentru vătămare corporală din culpă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!