Stagiul de pregătire pe care Biea și-ar fi dorit să-l efectueze, conform tradiției, în Anglia, nu a putut fi organizat.
„Am intrat în ultima săptămână de sparring-uri, pregătirea pentru meciul din 20 august decurge conform planului. Din păcate, nu sunt foarte mulți boxeri profesioniști în această parte a țării și nici măcar în România, astfel că pentru a avea o formă bună la meci, am ales să fac sparring-uri cu Gabriel Bozan, un practicant de kick-boxing, și cu Sammy Pușcaș. Acest virus Covid-19 ne-a dat planurile peste cap și nu am mai putut pleca în Anglia în cantonament așa cum făceam tot timpul”, a declarat Flavius Biea.
Nu a fost stabilit adversarul pe care Flavius Biea îl va întâlni pe data de 20 august.
„Este foarte greu să îmi găsesc un adversar din cauza acestui virus și a cazurilor multe ce sunt în fiecare zi în România. Mulți sportivi din alte țări nu vor să vină în România. Sunt încă în discuții cu boxeri din Ungaria, Serbia, Bosnia-Herțegovina și Spania, aștept să vedem cine va accepta să vină… Discut și cu câțiva boxeri din România, dar este foarte greu, întrucât sunt doar doi-trei, iar miza nu este atât de mare pentru a accepta un meci între noi. Rămâne să discut cu străini care ar putea ajunge pe 20 august la București. În această săptămână ar trebui să aflu numele adversarului meu”, a explicat Flavius Biea.
Pe 20 august, la Arenele Romane din Bucureşti, Flavius Biea va putea fi urmărit în cadrul galei „Dynamite Fighting Show”, un eveniment de kick-boxing în care singurul meci de box va fi cel al pugilistului timişorean.
Opt reprize va avea cea de-a 20-a sa confruntare la profesionişti și nu va fi pusă în joc centura intercontinentală IBA pe care o deţine Biea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!