Prezentă în Timişoara din 2006, subsidiara din România a producătorului suedez de elemente de siguranţă auto Autoliv a închiriat aproximativ 5.100 mp în noua clădire de birouri de lângă Iulius Mall, ocupând etajele 8, 9 şi 10. Motivele relocării au fost strâns legate de planurile de dezvoltare ale companiei, precum şi de beneficiile de care dispun angajaţii în clădire şi în Iulius Mall. „Compania Autoliv urmează trendul ascendent al consolidării operațiunilor de engineering în Timișoara, iar noul sediu din clădirea UBC 2 ne susține creșterea pe termen lung. Pe lângă desfășurarea activității într-o clădire de ultimă generație, accentul nostru se pune pe oferirea unui pachet atractiv de beneficii întregii echipe, iar angajații sunt încântați de proximitatea față de Iulius Mall, care le oferă facilitatea de a accesa orice servicii le sunt necesare, în timpul programului de lucru, dar și după”, a declarat Ionel Fierbințeanu, Country Manager Autoliv România.
În centrul de inginerie din UBC 2, aproximativ 350 de ingineri dezvoltă și testează software pentru sisteme de siguranță auto, precum Radar, Vision și Night Vision, airbag-uri și centuri de siguranță. O scurtă vizită în noile birouri ale Autoliv este suficientă pentru a remarca mediul de lucru extrem de plăcut, atmosferă la care contribuie din plin amenajarea interioară ce îmbină funcţionalitatea spaţiului şi confortul angajaţilor cu tehnologia de ultimă generaţie. „După mutare, impresia a fost peste aşteptările noastre, totul fiind aranjat foarte modern, cald şi primitor”, spune unul dintre specialiştii Autoliv.
Spaţiile generoase, lumina naturală, aparatura IT, mobilierul, priveliştea, bucătăriile mari, gândite nu doar ca spaţii de luat masa, ci ca zone de recreere, locurile de parcare alocate, apropierea de mall sunt doar câteva dintre plusurile punctate de „locatarii” din UBC 2. „Printre avantajele noului sediu aş enumera: spaţiu nou, cu mobilier modern şi mult mai confortabil, săli de conferinţă cu echipamente de ultimă generaţie, aproape de policlinica Regina Maria, bucătăriile mult mai spaţioase şi locurile de parcare, un punct forte”, spune un alt membru al echipei Autoliv de la Timişoara.
Fiecare dintre cele trei etaje ocupate de Autoliv are o tematică diferită, al cărei design reflectă mesajul de companie globală. În amenajare, accentul a fost pus atât pe spaţiile de tip „open-space”, care încurajează comunicarea între colegi, cât şi pe sălile de şedinţă multifuncţionale, ideale pentru munca în echipă, precum şi pe zonele de tip „collaborative area”, spaţii de lucru mai puţin formale.
Sălile de conferință sunt dotate cu tehnologie de ultimă generaţie, care facilitează comunicarea şi rapiditatea în luarea deciziilor şi îndeplinirea task-urilor.
Pentru pauzele de masă, angajaţii pot alege să folosească bucătăriile complet echipate şi decorate cu atenţie la detalii, care se găsesc la fiecare etaj. Totodată, au la dispoziţie food court-ul şi restaurantele din Iulius Mall, unde beneficiază de preţuri speciale, în baza unui program special creat de Iulius pentru personalul chiriaşilor săi din clădirile de birouri şi din mall. Astfel, utilizând Cardul Partener, aceştia au promoţii de până la 25%, la aproximativ 80 de operatori, printre care restaurante, cafenele, locaţii din food court, magazine, operatori de servicii precum curăţătorie, spălătorie auto, coafor sau turism.
Citiți principiile noastre de moderare aici!