Polițiștii locali au fost chemați să sancționeze un bizon care a blocat circulația de pe linia tramvaiului 1. Oamenii legii l-au găsit imediat pe șofer și l-au amendat, iar omul și-a luat mașina și a plecat.
Reprezentanții Poliției Locale atrag atenția că a crescut numărul șoferilor care se pun în calea tramvaielor și că nu vor avea milă când vine vorba de sancțiuni.
„În astfel de situații, pentru staționare, sancțiunile sunt între 580 și 725 lei și 3 puncte penalizare la permis. În ultima perioadă au fost înregistrate tot mai multe cazuri de acest gen, cele mai multe fiind înregistrate pe str. Gheorghe Adam și pe str. Dr. I. Nemoianu, iar în unele situații s-a dispus și ridicarea autoturismelor care blocau circulația tramvaielor”, transmit oficialii Poliției Locale.
Oamenii legii atrag din nou atenția șoferilor să parcheze astfel încât să nu afecteze circulația mijloacelor de transport în comun, pentru că riscă amenzi maxime și chiar să le fie ridicate mașinile. Sesizări se pot face la nr. de telefon 0256.968 sau 0256.246.112, pentru ca polițiștii locali să se deplaseze la fața locului pentru luarea măsurilor legale în cel mai scurt timp.
Citiți principiile noastre de moderare aici!