În câteva minute, cititorul www.tion.ro a surprins nu mai puţin de trei maşini, două taxiuri şi o maşină de teren, care nu aveau nicio problemă să circule cu viteză pe trotuarul proaspăt reparat de pe Calea Buziaşului, chiar dacă în apropiere se află o staţie de tramvai, iar pe trotuar se aflau mai mulţi pietoni.
„Aş dori să vă trimit spre publicare o înregistrare scurtă din Calea Buziaşului, unde tocmai au reabilitat trotuarele, cum sunt ele folosite de şoferii şmecheri care nu au timp să stea la coadă. Aceasta este doar o mică parte a ceea ce se întâmplă acolo, am facut filmarea în timp ce aşteptam tramvaiul. Pe sfârşitul filmarii veţi vedea cum o femeie se dă doi paşi înapoi din faţa unui taxi care vine lansat pe trotuar”, ne-a scris Ladislau.
El speră că imaginile vor ajunge şi la primarul Nicolae Robu şi că acesta va lua măsuri înainte ca în zonă să se întâmple o tragedie.
Dacă mai aveţi şi alte imagini cu bizoni în traficul din Timişoara, le puteţi trimite pe adresa redactie@tion.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!