În opinia lui Blaga, discuţia a căzut în derizoriu în momentul în care fiecare baron USL a dorit ca oraşul pe care îl controlează să devină capitala regiunii. De aceea, vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, recent, că în loc de opt regiuni ar putea fi chiar 60.
„Guvernul aruncă 100 de teme pe piaţă şi nu rezolvă niciuna. De exemplu, regionalizarea, nu mai ştie nimeni cum, când şi de ce şi pentru ce. Pentru că nu au discutat niciodată de ce intenţionează să procedeze la regionalizare. Nu au prezentat care sunt motivele acestui demers, care sunt principiile după care o vor face. S-au blocat în momentul în care fiecare baron local USL a dorit să aibă capitala regiunii la el. Au încercat să îi împace, spunând că toate capitalele de judeţ vor fi capitale de regiuni, într-un fel sau altul. Iar acum, dl vicepremier Dragnea nu mai spune că vor fi opt regiuni, spune că vor fi chiar 60, una pentru fiecare judeţ”, a declarat Blaga la Timişoara.
Liderul PDL a precizat că împărţirea administrativă a României nu ar trebui făcută de dragul de a mai bifa o promisiune electorală, ci pentru a aduce beneficii locuitorilor. De aceea, crede Blaga, ar fi nevoie de o dezbatere amplă pe această temă înaintea oricărei decizii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!