Mai bine de 400 de polițiști timișeni au ieșit la datorie, joi. Ei au controlat 45 de unități comerciale, au instituit 71 de filtre rutiere și au verificat peste 300 de autovehicule. În urma controalelor au fost constatate 42 de infracțiuni dintre care 41 în flagrant.
Oamenii legii au confiscat peste 22 de mii de țigări de contrabandă și trei arme deținute ilegal. Ei au aplicat peste 683 de sancțiuni în valoare de peste 145 de mii de lei. Mai mult, au ridicat 43 de permise de conducere și au retras 35 de certificate de înmatriculare.
Într-un caz, un contrabandist a fost cât pe ce să îi păcălească pe polițiști. Acesta a fost oprit în trafic în localitatea timișeană Saravale. „Efectuând controlul autovehiculului, poliţiştii au constatat că şoferul, un bărbat de 42 de ani, din Sânnicolau Mare, transporta ţigarete de contrabandă, care erau disimulate în compartimentul destinat plafonului decapotabil. În urma inventarierii, s-a constatat că în interior se aflau 10.000 de ţigarete, care au fost ridicate în vederea confiscării.
Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă. Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bărbatului”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Alte articole pe această temă:
Politistii timiseni anunta blocada in tot judetul, pana sambata inclusiv
Citiți principiile noastre de moderare aici!