Mașina de serviciu de la Horticultura, societate aflată în subordinea Primăriei Timișoara, a fost, într-un final, vândută. Este vorba despre un BMW X5, care a fost achiziționat de un timișorean cu 7.000 de euro.
Potrivit surselor Tion, banii urmează să fie folosiți pentru investiții în utilaje necesare societății care se ocupă cu amenajarea și întreținerea spațiilor verzi din Timișoara.
Vă reamintim, fostul director al Horticultura, Andrei Drăgilă, a fost surprins de nenumărate ori parcând neregulamentar BMW-ul de serviciu, ba pe pistele de biciclete, ba pe străzile pietonale. Invoca diverse scuze, cum că are „învoire de la primărie”, că mergea spre locul unor intervenții sau că avea ceva urgent de rezolvat în zonă.
La începutul acestui an, în ianuarie, Consiliul de Administrație al S.C. Horticultura S.A. a decis să îl demită pe Andrei Drăgilă din funcția de director executiv al societății, invocând „abateri grave de la atribuțiile de serviciu”. În locul lui Drăgilă a fost numit Dan Lucian Rusu ca director general interimar. Ulterior, acesta a devenit directorul societății, după ce a promovat concursul pentru ocuparea postului.
Pe aceeași temă:
Incredibila reactie a directorului unei societati din Timisoara, prins cu masina in zona pietonala
Cum parcheaza primarul, si directorii: seful de la Horticultura, cu masina pe pista de biciclisti
Trimite articolul
XAti fi de acord cu o reglementare pentru ca toate institutiile si firmele de stat sa foloseasca autoturisme fabricate in Romania ?
-
Electrice. Sa simta durerea
-
Transport in comun si CFR, 1000 lei pe luna bani de taxi pentru maxim 20 bugetari la nivelul orasului Timisoara, prefect, primar,etc.
-
La pretul unui Logan full option nou iei o masina (tot noua) straina mai buna. Gen Hyundai sau Honda. Iar institutiile de forta (politie, armata, etc) au nevoie de vehicule puternice sa isi faca treaba, nu amarat de Logan. Ca pe urma tot voi plangeti ca nu patruleaza sau ca nu urmaresc infractorii.
-
Nu.
Am votat pentru Europa, produse de afara ce doresc sa le consum. Nu doresc nicicum sa imi ingradesc optiunile de cumparare, indiferent de tipul de produs sau serviciu. got that, tarane? Nu vreau sa ma intorc la ce era inainte 89, si nu doresc nimanui asta, mai ales celor dependenti de “starbucks” . -
In franta a fost o asemenea lege, toate masinile de firma (inclusiv cele ale firmelor private) sa fie cumparate de la producatori francezi daca vor sa le considere cheltuieli si sa le scada din profit. Apoi Franta a aderat la EU si regula s-a extins la EU.
Avea și nr preferențial…anul nașterii și inițiale de la nume…:-)))
-
Si asta platind numarul preferential din bani nostri.
Si numa pentru asta s-a meritat sa votam pe Fritz! Si-a batut ala joc de noi cum a vrut cat era Robu
-
Nu a meritat să distrugi orașul pentru un bizon!
Noul proprietar a primit si dreptul de a parca unde vrea mușchii lui odata cu mașina? Ca altfel nu avea rost sa ia vechitura aia
Nici nu s-a rusinat sa ia bmw x5 pe banii publici. Ceva mai ieftin nu mergea?