Miercuri dimineaţa, şoferul autoturismului BMW X1, Vitaliu N., de 38 de ani, a încercat să intre în ţară pe la Cenad. În timpul formalităţilor, poliţiştii de frontieră au descoperit că autoturismul fabricat în 2013, în valoare de 20.000 de euro, figura ca fiind furat din Italia în noaptea de 20 spre 21 octombrie.
„Persoana în cauză a declarat faptul că a împrumutat autoturismul de la un conaţional în Italia pentru a veni până în ţară şi nu ştia că acesta era furat. Poliţiştii de frontieră timişeni continuă cercetările, iar până la finalizarea anchetei, autoturismul a fost indisponibilizat. Pe numele lui Vitaliu N. s-a deschis o lucrare penală pentru săvârşirea infarcţiunii de furt”, au transmis reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Timiş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!