Florin C., în vârstă de 26 de ani, din Zimnicea, s-a prezentat, sâmbătă dimineaţă, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, la volanul autoturismului marca BMW X5, înmatriculat în Italia. Poliţiştii au constatat, la controlul de frontieră, că şoferul nu este proprietarul de drept, iar maşina figura ca fiind furată din Italia, în luna iulie a acestui an. Luat la întrebări, conducătorul auto a spus că a cumpărat autovehiculul de la o femeie din Maramureş, stabilită în Italia, cu suma de 8.200 de euro, fără să ştie că maşina a fost de fapt furată. Autoturismul a fost reţinut la sediul Poliţiei de Frontieră din Sânnicolau Mare, în timp ce şoferul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
Acesta este cel de-al doilea BMW declarat furat în Italia, în cursul verii, şi depistat de poliţiştii de frontieră timişeni luna aceasta, la Cenad. Tot în cursul acestei luni, frontieriştii au capturat şi un Mitsubishi Pajero care figura ca fiind furat din Germania.
Citiți principiile noastre de moderare aici!