„Povestea este, la fiecare reprezentație, inspirat recreată de actorii Teatrului Național – Ion Rizea (Luigi M.), Claudia Ieremia (Marta), Mălina Manovici (Maria), Călin Stanciu jr. (care a preluat rolul Gianni de la Eugen Jebeleanu), Victor Manovici (Fulvio) și Cătălin Ursu (Fabrizio, rol deținut anterior de Colin Buzoianu).
Decorul și costumele sunt create de Velica Panduru – care, de altfel, a câștigat Premiul UNITER pentru scenografie cu acest spectacol. Boala familiei M a făcut ca mii de spectatori să viseze și să se îndrăgostească atât de lumea lui Fausto Paravidino și a lui Radu Afrim, cât și de Sala 2. După 10 ani, spectacolul se joacă în continuare cu sala plină, își are propriul public – spectatori care se întorc să-l revadă an după an, dar și un public mereu nou, atras de notorietatea titlului și a distribuției”, transmit reprezentanții Teatrului Național Timișoara.
Spectacolul ”Boala familiei M” a participat la numeroase festivaluri internaționale (Slovenia, Polonia, Slovacia etc.), iar celebrul Théâtre de l’Odéon din Paris a inclus în stagiunea sa curentă 10 reprezentații ale spectacolului, în luna iunie a anului 2009.
Azi, 31 mai, de la ora 19:00, la Sala 2, îndrăgiții actori ai Naționalului timișorean, Ion Rizea, Claudia Ieremia, Mălina Manovici, Călin Stanciu jr., Victor Manovici și Cătălin Ursu sărbătoresc alături de public 10 ani de existență a comicei, tragicei, obișnuitei și nemaipomenitei familii M și a destinului său, ancorat la granița dintre realitate și vis.
Biletele mai pot fi achiziționate de la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic), între orele 11-19 sau online, pe www.tntimisoara.com.
Citiți principiile noastre de moderare aici!