O privire rapidă peste lucrări şi peste cifrele prezentate de constructor, iar cei doi au trecut la declaraţii. Primul a fost premierul Emil Boc, care consideră că, prin acest termen de predare, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi-a respectat promisiunea făcută timişorenilor la ultima vizită, când a afirmat că lucrările la sfertul de centură ocolitoare, ce va lega Calea Lugojului de Calea Aradului, vor fi încheiate în… noiembrie.
Lăsând la o parte promisiunile, Boc consideră acum că timişorenii meritau acest drum la 20 de ani de la Revoluţie.
„Bănăţenii vor putea circula pe centura de ocolire a Timişoarei din 1 decembrie. (…) Măcar aşa, o formă minimă de respect a Guvernului, ca înainte de 20 de ani de la Revoluţie să putem avea şi centura şi porţiunea aceasta reabilitată, Lugoj-Timişoara. E o forma, aşa, minimală de respect”, a afirmat premierul.
Întrebat dacă va veni în decembrie pentru a inaugura cei 12,6 kilometri de şosea construiţi în şapte ani, Boc a răspuns: „Voi veni la Timişoara, nu ştiu în ce calitate”. Apoi a adresat un îndemn constructorilor: „Dar să ne grăbim, să nu vină vremea rea”.
Autostrăzile nu s-au făcut… din cauza altora
Boc nu a uitat nici de predecesorul lui Radu Berceanu la Ministerul Transporturilor, liberalul Ludovic Orban, pe care l-a înţepat subtil: „În 2008 s-a făcut cinci la sută din lucrare, iar acum suntem la 82 la sută”.
La rândul său, ministrul interimar al Transpotului, Radu Berceanu, a afirmat că şi şoseaua Timişoara-Lugoj, unde s-au reabilitat 52 de kilometri tot în şapte ani, va fi gata în câteva săptămâni, muncitorii lucrând acum la trasarea liniilor de demarcaţie. Nici Berceanu nu a pierdut ocazia de a se lega de predecesorul său, Ludovic Orban, pe care l-a acuzat că nu a făcut nimic în privinţa tronsonului de autostradă Arad-Nădlac.
„Pe sectorul de autostradă Arad-Nădlac nu s-a făcut absolut nimic, nu înţeleg de ce domnul Orban a lăsat totul aşa. Este în stadiu zero. Abia acum facem studii de traseu şi studii de fezabilitate”, a spus Berceanu.
În ceea ce priveşte autostrada Timişoara-Arad, el speră ca, în ciuda numeroaselor situri arheologice care îi împiedică pe constructori să îşi facă treaba, această autostradă care va lega Timişoara de autostrăzile vecinilor maghiari, să fie inaugurată în 2011.
În schimb, pe tronsonul de autostradă Timişoara-Lugoj, unde exproprierile de teren au pornit în timpul mandatului său, Berceanu a dat asigurări că „suntem într-un stadiu avansat cu documentaţiile şi vom da drumul la lucrări la începutul anului viitor”.
După ce au mai strâns mâini şi l-au cunoscut şi pe reprezentantul Băncii Japoneze, instituţie care asigură finanţarea construcţiei centurii de ocolire a Timişoarei, şi pe care Radu Berceanu l-a prezentat ca fiind „the japanese money” („banii japonezi” – trad.), cei doi şi-au luat zborul de la Timişoara şi s-au dus la Arad, pentru a vizita şantierul autostrăzii, iar apoi la Oradea, pentru a vedea cum arată un oraş cu o centură ocolitoare completă… pe patru benzi.
Imagini Boc si Berceanu la Timisoara | Video
Citiți principiile noastre de moderare aici!