Liderul PSD Timiş, Ilie Sârbu, a participat, weekend-ul trecut, la o conferinţă a partidului de la Lugoj, unde a fost rugat de mai mulţi social-democraţi să îşi depună candidatura, însă el susţine că nu a dat un răspuns definitiv.
„Eu nu aş spune că mi-am anunţat oficial candidatura. Eu am spus că organizaţia e cea care decide. Am fost la conferinţa de la Lugoj şi cei de acolo mi-au solicitat să mi-o depun. Vom vedea, mai e timp. Vom ajunge şi în faza aceea. Dar nu mi se pare corect să deţin eu monopolul. Dacă mă voi înscrie, eu am un singur vot pentru mine, în rest trebuie să le iau”, a spus Sârbu.
Actualul preşedinte al PSD Timiş a susţinut că nu şi-a anunţat candidatura la acea conferinţă pentru că nu a dorit „să se interpreteze” că îşi face campanie.
„La Lugoj mi s-a cerut candidatura, dar nu am vrut să o formalizez, să nu se interpreteze de ceilalţi colegi că eu, fiind preşedinte, merg pe la adunări generale şi îmi fac campanie. Am reţinut ce au spus, dar să nu se facă adeziuni din astea, că ştiţi că s-au mai făcut şi cu Iliescu şi cu Geoană şi până la urmă aţi văzut, votul se întoarce”, a mai declarat Ilie Sârbu.
Întrebat dacă vreun alt social-democrat şi-a anunţat intenţia de a candidat la şefia filialei Timiş, Sârbu a răspuns: „Deocamdată, nu. Intenţiile celorlalţi – Titu Bojin, Sorin Grindeanu – ei spun <<dacă rămâne Sârbu noi nu candidăm niciunul>>. Dar pot să apară alţii. Important e ca toţi să avem o şansă egală”, a precizat liderul PSD Timiş.
La rândul lui, prim-vicepreşedintele PSD Timiş, Sorin Grindeanu, susţine că el nu a spus niciodată, nici în conferinţele de presă, nici în cadrul şedinţelor de partid, dacă va candida sau nu la preşedinţia organizaţiei judeţene.
Sârbu a mai afirmat că cel mai probabil îşi va anunţa oficial candidatura după ce va face un tur al organizaţiilor din Timiş. Dacă va decide să candideze, un contracandidat al acestuia ar putea fi Marcel Mihoc, trezorierul organizaţiei judeţene, care împreună cu fostul ministru al Sănătăţii Ovidiu Brînzan au făcut front comun împotriva preşedintelui PSD Timiş încă dinaintea Congresului Naţional al social-democraţilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!