Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, a primit miercuri, la sediul Palatului Administrativ, vizita unei delegaţii din Serbia, condusă de primarul oraşului Zrenjanin, Ivan Bošnjak şi din care au mai făcut parte viceprimarul Dusko Radisic şi consulul general al Serbiei la Timişoara, Lazăr Manoilovici.
„Principalele teme ale discuţiilor au vizat investiţiile în infrastructură şi colaborarea bilaterală în domenii precum agricultura, piscicultura şi gestionarea apelor. În cadrul întâlnirii a fost amintit și proiectul pistei de biciclete de-a lungul canalului Bega, iar în ceea ce priveşte gestionarea apelor, Titu Bojin a precizat faptul că „nodul hidrotehnic de la Sânmihai nu ne dă posibilitatea navigaţiei până în Serbia, dar sper ca această problemă să fie rezolvată cât mai curând”, au spus reprezentanții CJT.
Citiți principiile noastre de moderare aici!