„Aceste boli sunt considerate încă ruşinoase de către mulţi oameni, iar acest fapt îi determină să vină rar spre clinică şi să apeleze la tot felul de medici sau chiar la farmacişti, care nu au întotdeauna pregătirea necesară pentru a recomanda tratamentul precis. Mai ales că sunt boli precum sifilisul, o afecţiune majoră din punctul de vedere al implicaţiilor medicale, dar care are un tratament foarte simplu. O singură injecţie de moldamin, într-o anumită concentraţie, poate rezolva problema. Or, mulţi pacienţi nu ştiu asta, îi întreabă pe farmaciştii sau primesc tratament de la medici de familie, sub formă de pastile, pentru nu ştiu cât timp. Chiar spuneau medicii din clinică recent că nu au mai prea văzut cazuri de sifilis, dar asta nu înseamnă că nu sunt. E clar că nu au trecut toate prin spital, ci s-au oprit în diferite cabinete din oraş. Noi anul acesta am avut doar patru cazuri internate”, explică prof.dr. Caius Solovan, şeful Clinicii de Dermatologie a Spitalului Municipal Timişoara.
Solovan spune că cele mai frecvente cazuri de boli cu transmitere sexuală sunt în prezent chlamydia, infecţia cu trichomonas, candidozele şi hepatita.
„La ora actuală, în cadrul bolilor cu transmitere sexuală predomină cazurile de chlamydia, care se asociază deseori cu blenoragia, şi constituie o problemă de tratament pentru că acesta trebuie să fie susţinut, timp de trei luni. Au crescut şi cazurile de sifilis congenital, dar acest lucru se datorează faptului că în urmă cu câţiva ani nu aveai voie să îl declari, ceea ce nu înseamnă că nu existau cazuri”, adaugă prof.dr. Caius Solovan. Din experienţă, acesta spune că sunt mulţi pacienţi care amână consultaţia la medic atât din motive financiare, cât şi din motive personale, iar rezultatele sunt agravarea afecţiunii şi un tratament mai greu.
„Am avut cazuri grave care au ajuns târziu la noi din diferite motive. Unii au fost pur şi simplu temporizaţi de medicii de familie, alţii amână consultaţia pe motiv că au de lucru la câmp, iar alţii nu vin pe motiv că nu au bani. În ce priveşte afecţiunile dermatologice, categoric pledez pentru consultaţii de specialitate. Nu sunt de acord cu recomandările din farmacii sau cu tratamentele prescrise de cine ştie ce medic”, completează prof.dr. Caius Solovan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!