Populaţia din vestul ţării, dar şi cea de peste graniţa cu Ungaria, din zona judeţului Csongrad, va putea beneficia de o îmbunătăţire a sănătăţii şi calităţii vieţii, conform datelor unui proiect pe care UMF Timişoara îl lansează miercuri în cadrul unui parteneriat cu Universitatea din Szeged.
Proiectul se intitulează „Dezvoltarea infrastructurii unui pol regional de excelenţă în cercetarea translaţională cardiovasculară” şi este finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională în cadrul Programului de Cooperare
Transfrontalieră România – Ungaria 2007-2013, pentru dezvoltarea infrastructurii comune de cercetare.
Proiectul, realizat în cadrul unui parteneriat între Universitatea din Szeged,
Facultatea de Medicină, şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara, va conduce la dezvoltarea comună şi complementară infrastructurii de cercetare în vederea derulării unor studii transfrontaliere privind incidenţa, mecanismele şi prevenţia bolilor cardiovasculare cu risc major de moarte subită şi dizabilitate cronică.
Citiți principiile noastre de moderare aici!