Unii se tem prea mult, alţii prea puţin de această boală. Medicii se gândesc tot timpul că nici două perechi de mănuşi chirurgicale nu i-ar putea proteja în faţa pacienţilor cu SIDA, iar tinerii, cei mai mulţi, nu folosesc un simplu prezervativ care le-ar putea salva viaţa. Anul trecut, în judeţul Timiş medicii au raportat diagnosticarea cu HIV a 16 tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, între care şi un student care a mers să doneze sânge. Situaţia e la fel în aproape toată ţara. În ciuda celor peste 20 de ani care au trecut de când suntem liberi să vorbim, să citim, să întrebăm sau să discutăm (şi) despre acest subiect, foarte puţine lucruri s-au schimbat: mulţi nu cunoaştem nici acum diferenţa între HIV şi SIDA, nu ştim că o îmbrăţişare nu te poate îmbolnăvi, că un prezervativ îţi poate salva viaţa şi, nici acum, nu toţi medicii acceptă să trateze pacienţi cu aceste boli.
Povestea Valeriei
Diferenţa dintre informare şi ignoranţă este exact cea dintre viaţă şi moarteSIDA nu are încă vindecare. Este poate spaima cea mai mare şi motivul pentru care teama, îngrădirea şi discriminarea sunt în continuare definiţia vieţii pe care o duc aceşti bolnavi. Dar Valeria, care trăieşte de 17 ani cu virusul HIV, crede că poţi muri mai uşor de un cancer depistat târziu decât de boala ei. Valeria are 37 de ani şi nicio problemă cu ideea de a i se publica numele în presă. A fost infectată cu virusul HIV de la soţul ei, iar el, de-a lungul acestor ani, a trecut prin mai multe probleme de sănătate, de la tuberculoză, la meningită şi acum insuficienţă renală cronică. Ea are o altă formă a virusului. Primul lucru pe care ni l-a spus când am întrebat-o despre boala lor a fost şi cea mai mare suferinţă a ei: refuzul medicilor de a-i trata. „Azi e ca şi acum 20 de ani: ai SIDA este egal cu moarte. Medicii ne refuză tratamentul. De-a lungul anilor, cea mai mare problemă a noastră a fost dantura. Dacă eşti cinstit şi, în momentul în care le baţi la uşă, le spui că ai HIV, se uită la tine şi te refuză şi nimeni nu are ce să le facă pentru că dacă vor îţi fac tratament, dacă nu, nu. În Deva nu am putut să ne facem dantura şi am venit la Timişoara, unde au fost nişte caravane care tratau pacienţi cu SIDA şi acolo am cunoscut medici la care mergem în continuare. La Deva, în Urgenţă, de câte ori am mers, de atâtea ori am fost refuzaţi. De multe ori ni se spunea: ce vrei să-ţi fac? Şi aşa muriţi. Sau dacă soţul meu era consultat şi nu spunea de la început că are HIV şi spuneam eu mai târziu, începeau să ţipe la noi: de ce nu aţi spus, că nu am folosit mănuşi? Chestii care nu ţineau de noi, pe care trebuiau ei să le facă. Nu poţi să te duci să-i spui tu unui medic: pune-ţi mănuşile pe mână. Medicii sunt aroganţi şi nu au nicio scuză pentru că refuză pacienţii. Nu le place să cunoască. Am fost odată la comisia de pensionare şi medicul de acolo m-a întrebat: dar, cum se mai manifestă boala asta şi ce tratamente mai luaţi pentru că nu am mai citit despre ea. Deci el nici nu ştia de ce mă pensionează. Sunt puţini cei care te tratează normal, iar noi am găsit sprijin la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara”, spune Valeria Nogojan.
Ginecologii se feresc să consulte pacientele cu HIV/ SIDA
Dar şi în Timişoara, discriminarea pacienţilor cu HIV sau SIDA e prezentă şi o confirmă medicii de boli infecţioase care trimit uneori pacienţii cu HIV spre alte consultaţii de specialitate, cum ar fi ginecologia. Aici, majoritatea medicilor refuză să consulte aceste paciente. Singurul doctor care tratează aceste cazuri nu vrea să i se menţioneze numele. „Consult paciente cu HIV, dar nu e un merit. Eu îmi fac doar meseria, nu ies în evidenţă cu nimic. Poate că dacă s-ar face un control în spital şi ar fi întrebaţi şi ceilalţi de ce nu consultă, situaţia s-ar schimba şi ar consulta şi alţii. Marea problemă este atunci când trebuie să operezi aceste paciente şi nu prea ai personal cu care să intri în sală, pentru că toţi se feresc. Dar trebuie să fii om până la urmă”, ne-a declarat medicul ginecolog.
„De cancer poţi muri într-un an, cu HIV poţi trăi o viaţă”
Atunci când un medic pune problema tratării unor bolnavi care îi intră în cabinet doar prin prisma omeniei şi nu a profesiei, te poţi gândi că ceva nu funcţionează corect. „Nicio lege nu obligă un pacient cu HIV sau SIDA să declare când merge undeva că are această boală. E doar o chestiune de civilizaţie, dacă el o face. Pentru că medicii trebuie pur şi simplu să se protejeze după regulile meseriei. Pentru că nu ştii niciodată ce pacient tratezi şi ce boli are. Poate fi un om care are HIV, dar nici el nu ştie. Aceste lucruri se învaţă în facultatea de medicină în ultimii ani de studiu”, explică dr. Virgil Musta, medic primar în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase „Dr. Victor Babeş” din Timişoara. „Ne trebuie mai multă informare. Emisiuni la televizor, pliante, cărţi. Ca omul să înţeleagă că HIV e, poate, mai uşor decât cancerul depistat târziu şi de care poţi muri într-un an, în timp ce cu HIV poţi trăi o viaţă. Nu cred că tinerii de azi sunt informaţi destul, pentru că încă se descoperă cazuri noi. Dacă nu este cineva care să-ţi explice, nu ai cum să ştii”, crede Valeria. E adevărat că, privind prin comparaţie, HIV/ SIDA pot să nu mai fie sperietoarea ce-i ţine pe toţi departe de informare şi protecţie. Câţi ştiu că tuberculoza pulmonară, o boală care se transmite pe cale aeriană, prin tuse, (iar HIV, nu) poate fi mult mai uşor contactată? Cu toate acestea, nu-i sperie atât de mult pe oameni.
Prevenirea HIV/ SIDA şi prejudecăţile
Cazurile noi apărute la vârste tinere îi fac pe specialişti să promoveze tot mai mult importanţa folosirii prezervativului şi a altor mijloace de protecţie, iar organizaţiile neguvernamentale şi alte foruri au decis că informarea elevilor şi a liceenilor în ceea ce priveşte transmiterea infecţiei este cea mai bună metodă de a-i proteja. Numai că profesorii sau părinţii ar trebui să completeze un mesaj pe care să-l transmită în primul rând un medic, de familie sau oricare altul. Iar când atitudinea celor mai mulţi medici este una cel puţin rezervată faţă de această problemă, şansele de a reuşi să opreşti creşterea numărului de cazuri scad. Cu cât vorbeşti mai mult cu bolnavii cu HIV sau medicii lor, cu elevii sau oamenii de pe stradă despre acest subiect, îţi dai seama că ceea ce ne desparte de eliberarea de prejudecăţi şi de schimbarea atitudinii sunt doar câteva cuvinte. Câteva rânduri despre ce este, cum se manifestă boala şi cum ne putem proteja. Pentru că fie ne temem prea puţin de boală şi nu conştientizăm că e important să te protejezi când ai relaţii sexuale cu persoane necunoscute, fie ne temem prea mult, şi-i evităm pe aceşti oameni marginalizându-i pe nedrept, e din cauză că nu ştim ceva. În ambele cazuri trebuie doar să citim mai mult.
Delia S. Barbu
Sa ne imbratisam! HIV/ SIDA nu se transmite asa
Citiți principiile noastre de moderare aici!