Bradul de Crăciun a ajuns deja în centrul orașului, luni după-amiază, chiar dacă târgul își deschide porțile în 1 Decembrie, când vor fi aprinse luminițele de sărbători. Copacul va fi montat pe platoul din fața Operei, la fel ca în fiecare an.
Anul trecut pomul de Crăciun a fost adus din zona Gurahonț, județul Arad. De această dată, bradul a fost luat din curtea unui timișean din Dumbrăvița care a decis să-l doneze administrației. Copacul are 20 de metri, potrivit celor din primărie, și este mai înalt decât cel de anul trecut, care avea doar 16 metri. Va fi și mai frumos împodobit, promit aceștia.
Pomul este ridicat în suportul de pe platoul Operei, iar până vineri după-amiază va fi împodobit, astfel încât primarul Nicolae Robu să poată aprinde iluminatul festiv de sărbători la ora stabilită. De Ziua Națională a României programul va fi unul special. Târgul se deschide la ora 18:30 cu Orchestra Timișoara Big Band. De la ora 19, primarul Nicolae Robu ar trebui să apese butonul care să pornească iluminatul festiv de sărbători, după care se va prinde în Hora Unirii, pe acordurile Ansamblului Timișul. Vor urca pe scenă Petrică Moise, Carmen Popovici Dumbravă, Petrică Miulescu Irimică, Mihaela Petrovici și Adrian Stanca.
De la ora 20 concertează Alina Eremia, de la ora 21 formația Pragu’ de Sus, iar de la ora 21:45 scena îi va aparține cântăreței Inna. Seara se va încheia cu un show de artificii.
Moș Crăciun vine și anul acesta la Timișoara, în 21 decembrie, la ora 17:30, în cadrul unui spectacol pregătit de Teatrul Merlin. Pe toată perioada sărbătorilor de iarnă, târgul poate fi vizitat zilnic, între orele 10-23. Târgul își închide porțile în 8 ianuarie.
Articole pe aceeași temă:
Atmosfera de sarbatoare inunda Timisoara. Programul complet al Targului de Craciun
Citiți principiile noastre de moderare aici!