Somnoroase, abia ridicate din pătuţul pe care l-au primit în dar tot astăzi, fetiţele au primit cu ochi plini de uimire bradul care a adus miros de cetină în mica locuinţă care, prin grija generoasă a unor concitadini, le adăposteşte pentru o vreme, încă nedefinită. O căsuţă ca-n poveşti pentru Nicoleta şi copilele ei care, de aproape 2 ani, au supravieţuit, în condiţii inimaginabile, pe stradă. Dotată, tot din bunătatea oamenilor şi cu sprijinul unei firme timişorene , cu frigider, aragaz, maşină de spălat, canapea, farfurii şi cam tot ce au nevoie şi nici nu visau, garsoniera s-a luminat de bucuria fetiţelor, iar spiritul Crăciunului a avut grijă să însoţească bradul cu bunătăţi, saloane de ciocolată, jucării şi hăinuţe. Şi cu speranţe că oamenii nu le vor uita nici după ce va trece euforia sărbătorilor. Cu fiica cea mare de mână şi cu mezina în braţe, Nicoleta, care are tatuate pe un braţ o inimă şi numele fetiţelor, Casandra & Mina (numele de alint al Luminiţei), ne-a spus, emoţionată, planurile ei: „din luna ianuarie cele mici vor merge la grădiniţă, eu abia aştept să îmi găsesc un loc de muncă. Poate o să ajungem la liman, să avem un loc al nostru şi un rost”. Mai mult, tânăra, care nu a mers niciodată la şcoală, este acum înscrisă într-un program special de şcolarizare. Cu speranţa că limanul nu le va fi prea îndepărtat, redacţiile Agenda&www.tion.ro le mulţumesc tuturor celor care continuă să ajute această necăjită familie şi împlinesc visele Casandrei şi ale Minei, fetiţele deocamdată salvate, prin solidaritate umană, de viaţa mizeră din coliba de zdrenţe.
Alți doi brăduți au ajuns în casa celor 9 frați, dintre care 6 trăiesc împreună cu părinții într-un fost canton CFR, fără curent electric. Harnici și buni la învățătură, copiii au fost convinși că Moșul le-a trimis bradul pentru că au fost cuminți. Într-o altă parte a orașului, Mario, băiețelul de 6 ani crescut de bunica sa, a primit bradul din partea redacțiilor Agenda și www.tion.ro, ascuns timid într-o parte a micuței camere în care locuiesc. S-a învârtit apoi în jurul lui, încercând să se lămurească unde vor sta cadourile pe care le așteaptă, ca orice copil, în Ajunul Crăciunului. Pentru că un brăduț de Crăciun e întotdeauna o promisiune: de bucurie, liniște și bunăstare.
Citeste si:
Luminita si Casandra, fetitele pe care Mos Nicolae le-a gasit intr-o coliba de zdrente, la Timisoara
Fetitele care locuiau intr-o coliba improvizata la Timisoara sunt la adapost!
Citiți principiile noastre de moderare aici!