Primii vânzători au deschis deja căsuțele și îi așteaptă pe timișoreni cu căciuli, mănuși, fulare, papuci, colaci secuiești și mâncare.
În noaptea de vineri spre sâmbătă a ajuns și bradul în centrul orașului, care deja a fost împodobit cu două șiruri de luminițe și în următoarele zile va fi decorat cu ornamente. Pomul are aproximativ 16 metri înălțime, conform estimărilor autorităților locale, și a fost adus de la Ocolul Silvic Gurahonț, din județul Arad.
La cea de-a noua ediție a Târgului de Crăciun avem aproximativ 100 de căsuțe, dintre care una doar cu ciocolată și alta doar cu murături. În parcarea de la Modex au fost amplasate și tarabele cu mâncare, unde deja se gătește. Suporturile care au fost amenajate cu flori la Festivalul Timfloralis au fost decorate cu luminițe și vor rămâne pe Corso, aproape de Catedrală.
Așa cum v-am informat deja, la ediția de anul acesta a Târgului de Crăciun veți putea cumpăra vin fiert în căni inscripționate cu mesajul „Târgul de Crăciun Timișoara”. Va trebui să lăsați însă o garanție la comercianți. Și cei mai mici dintre timișoreni au motive de bucurie, se vor putea da într-un carusel adus la Târgul de Crăciun de o firmă privată, iar la deschiderea oficială va fi adus și trenulețul din Parcul Copiilor, ne-a dezvăluit viceprimarul Dan Diaconu.
Cupola din 60.000 de leduri a fost montată deja în Piața Victoriei, iar iluminatul festiv urmează să fie aprins în 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, când pe scena din fața Operei vor urca Timișoara Big Band, Ansamblul „Timișul” și soliștii Petrică Moise, Carmen Popovici Dumbravă, Dumitru Stoicănescu, Andreea Aleușan, precum și trupele Cover Up, What’s UP și Andra. Nu va lipsi tradiționalul foc de artificii.
Cea de-a noua ediție a târgului se deschide oficial în 1 decembrie și își va închide porțile în 2 ianuarie 2016.
Citiți principiile noastre de moderare aici!