Cristi Brâncovan a găsit într-un hipermarket 14 pateuri de pasăre expirate încă de acum un an. Cel puțin asta indica termenul de valabilitate tipărit pe etichete.
„Produse expirate de aproape un an găsite într-un hipermarket din Timișoara. Căscați ochii la termenele de valabilitate ale produselor înainte de a le consuma, mai ales dacă, din grabă, nu sunteți atenți atunci când le cumpărați!”, a scris Cristi Brâncovan pe Facebook.
„Ați recepționat un lot vechi. Aveți o problemă la recepția mărfii. 14 bucăți expirate de un an de zile”, a spus Brâncovan, în înregistrare.
„Nu e normal. Într-adevăr, aici e problemă de la recepție”, a spus reprezentantul hipermarketului.
Brâncovan s-a dus cu unul dintre aceste produse la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș, unde a depus o plângere.
Conform surselor noastre, comisarii de la CJPC Timiș au fost deja la acel hipermarket și au constatat că reprezentanții hipermarketului au retras de la comercializare produsele identificate, iar acestea au fost distruse conform legislației în vigoare. Sursele noastre transmit că a fost o greșeală de trecere a termenului de valabilitate pe aceste produse.
Oricum ar fi, îndemnul lui Brâncovan rămâne valabil: „Căscați ochii la termenele de valabilitate ale produselor înainte de a le consuma.”
Citiți principiile noastre de moderare aici!