Elevi de toate vârstele de la Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara au petrecut o zi ad-literam „de basm”, cu ocazia marcării Zilei Cititului Împreună. Miercuri, elevi dar și liceeni au stat fie cu nasul în cărți, fie au recitat, unii au pus chiar și în scenă pasajele din poveștile preferate.
Ziua Internațională a Cititului Împreună
„În clase, pe holuri sau în sala festivă, activitățile dedicate ZICI s-au desfășurat cu cei mici dar și cu cei mari, alături de profesorii coordonatori. S-a citit, s-au prezentat cărți preferate, s-au pus în scenă fragmente de poveste, s-au citit poezii scrise de Carmen Sylva, s-a constatat că e interesant să lecturăm în pauze cu un coleg…
Astăzi am reușit să ne apropiem cu încă un pas de CARTE. Frumos, mai altfel decât la orele obișnuite, prin activități captivante, cu DRAG”, transmit cei de la Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara, pe pagina oficială de Facebook.
Ziua Cititului Împreună sau Read Aloud Day a fost inițiat de Asociația LitWord și este dedicat încurajării lecturii dar și cititului cu voce tare, în fața unui public, pentru a susține formarea de comunități care apreciază lectura și să celebreze felul prin care, înainte de inventarea scrisului, informația și poveștile se transmiteau prin viu grai.
foto: Tion
Citiți principiile noastre de moderare aici!