Nu mai puțin de 2,9 milioane de lei – 653.000 de euro – vor fi direcționate către Sport Club Municipal Timișoara, în următoarea lună și jumătate, potrivit unei decizii a consiliului local. Noua structură menită să salveze de la faliment cluburile de handbal, baschet și rugby din Timișoara va fi condusă de fostul consilier PSD Radu Țoancă.
„Domnul Țoancă a îndeplinit toate condițiile legale de a ocupa această funcție. Această structură a fost înființată pentru salvarea a măcar trei din cele patru sporturi de echipă ale Timișoarei: handbal, baschet și rugby. Domnul Țoancă, având în vedere că așa cum în lungul timpului, chiar când activa politic în tabere adverse sau simula activitatea, în orice caz am apreciat în permanență prestația pe care el a avut-o la clubul de rugby, a fost extrem de implicat, a făcut-o cu competență… Acum aveam nevoie urgent de cineva pentru a gestiona clubul sportiv municipal și Radu Țoancă va ocupa funcția de director, cel puțin interimar”, a declarat Robu.
Consilierii locali Grigore Grigoroiu – PNL și Ioan Mateescu – PSD au fost numiți în consiliul de admnistrație al clubului.
Sport Club Municipal Timișoara a fost înființat recent pentru salvarea echipelor sportive ale orașului pe care municipalitatea nu le mai poate finanța din pricina unei decizii date de Curtea de Conturi, care a stabilit că finanțările directe din bugetul local pentru echipele de fotbal, baschet, handbal și rugby sunt ilegale.
Primăria Timișoara a contestat decizia Curtea de Conturi în instanță și așteaptă o sentință finală.
Citiți principiile noastre de moderare aici!