Miercuri, 9 februarie, propunerea de buget pe 2022 a Consiliului Județean Timiș (CJT) a fost votată în ședință extraordinară, printr-o videoconferință.
Cu aviz favorabil din partea comisiilor reunite și în urma unor discuții în plen, bugetul local pentru 2022 a fost aprobat cu 33 de voturi pentru, zero voturi împotrivă și zero abțineri.
Călin Dobra de la PSD a propus un amendament prin care să se aloce 5 milioane de lei de la investițiile în drumurile județene pentru sprijinul Colterm, însă propunerea a fost respinsă de președintele CJ Timiș Alin Nica și nu a intrat la vot.
„Îmi dau seama că este o provocare politică. Amendamentul propus de domnul Dobra nu are ca scop decât să bage zâzanie între PNL și USR din punct de vedere politic. Problema timișorenilor în ceea ce privește încălzirea este reală și dureroasă. Însă nu putem să rezolvăm această problemă punând în dificultate siguranța circulației luând bani de la drumurile județene. De aceea, ținând cont de prevederile regulamentului nostru de organizare și funcționare, amendamentul în forma verbală susținut de domnul Dobra nu este potrivit pentru că am face un deserviciu siguranței circulației. Nu pot fi de acord cu alocarea banilor de la drumuri către fondul de rezervă. Cu siguranță, dacă este nevoie și avem posibilitatea financiară, vom ajuta Timișoara și locuitorii săi prin alocarea unor sume din fondul de rezervă. Dar fondul de rezervă este limitat la 500.000 de lei anul acesta. Îl vom majora poate pe parcurs, dacă vom găsi resursele bugetare și dacă, cumva, ajutorul nostru e indispensabil pentru Colterm și nu doar o picătură într-un mare ocean. 500.000 de lei raportat la un necesar expus prin solicitarea Primăriei Timișoara de 130 milioane de lei este nesemnificativ și ar fi doar un joc de imagine care nu ar încălzi sub nicio formă locuitorii municipiului nostru reședință de județ. Nu susțin acest amendament. Nu se supune nici măcar la vot acest amendament.”, a declarat Nica
CJ vrea să revitalizeze mai multe zone din Timișoara, să facă un parc creativ în apropierea orașului și o „pseudo-centură” pentru Lugoj. La bugetul participativ se acordă cu un milion de lei mai mult față de anul trecut. Instituția ar vrea să aloce sume mai mari pentru drumuri, sănătate, cultură și pentru bugetul participativ, care se dublează.
Cele șase direcții principale în care Consiliul Județean Timiș vrea să investească bani în 2022:
-
Mobilitate: cu 131 milioane de lei la rutier, 2,8 milioane de lei pentru feroviar, 1 milion de lei naval și 2 milioane de lei în domeniul aerian
-
Calitatea vieții: 64 milioane de lei pentru sănătate, învățământ special – 23 mil. lei, protecție socială – 195,4 mil.lei, protecția mediului – 3,1 mil.lei, ISU – 4,3 mil.lei
-
Proiecte: proiecte UE – 167,7 mil.lei, proiecte PNDL – 15,9 mil.lei, rambursări – 22,8 mil.lei
-
Patrimoniu: construcții noi – 96,5 mil.lei, reabilitări – 16,9 mil.lei, achiziții clădiri – 5 mil.lei, dotări – 6,3 mil.lei
-
Cultură: Tim Cultura – 5,5 mil.lei, acțiuni prioritare – 400.000 lei, programe minimale – 12,5 mil.lei, cotizație TM2023 – 750.000 lei
-
Eficientizare: digitalizare – 3,9 mil.lei, eficientizare energetică – 9 mil.lei, reorganizare DGSAPC – 3,8 mil.lei
Sinteza propunerii de buget pe 2022 poate fi găsită pe site-ul instituției, AICI, iar sumele repartizate pe domenii AICI. Principalele proiecte unde CJ va aloca bani în 2022 le găsiți într-un material realizat de Tion, AICI.
Trimite articolul
XCertificatul verde trebuie sa dispara pentru totdeuna!
Curatenia unde intra ? ?
-
Ca de obicei: acolo unde este mizerie!
Felicitari ptr Alin Nica care a spus STOP hotiei numite COLTERM. Cetateanul din Bocsig nu este strain de acel dezastru, tot liberal.
Dobra ar trebui chestionat de autoritatile abilitate cu privire la contractul dezastruos incheiat petnru largirea dJ691, reziliat recent.