Practic, bugetul local al Timișoarei, format din veniturile totale, este estimat la 949,3 milioane de lei, la care se adaugă și bugetul instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și din subvenții din bugetul local – 335 milioane de lei, precum și bugetul fondurilor externe nerambursabile, de doar 3,1 milioane de lei, rezultând un total, fără transferurile între bugete, de 1.260.701.380 de lei.
Dar haideți să vedem până la urmă pe ce se duc banii Timișoarei în acest an? Cei mai mulți bani se duc, ca în fiecare an, pe Secțiunea de Funcționare – 651 de milioane de lei, în timp ce pe Secțiunea de Dezvoltare în 2016 au fost programați 298 de milioane de lei din bugetul local. Așadar, aproape 300 de milioane de lei, adică 65,7 milioane de euro se vor duce pe investiții în Timișoara anului 2016.
„Continuăm o abordare orientată pe investiții în bugetul local. Portofoliul este unul vast și acoperă atât proiecte asumate la nivel local, cât și pregătirea proiectelor din noul exercițiu financiar european. Este un an în care, pentru început, secțiunea aferentă proiectelor europene este la nivel minim, în condițiile în care axele programelor europene nu au stabilite încă formele finale de finanțare. Efortul investițional trebuie însă să continue, chiar în lipsa acestor fonduri, iar acest buget este astfel construit”, a declarat, pentru Tion.ro, viceprimarul Dan Diaconu.
Cel mai bogat capitol: Sănătatea
Capitolul Autorități publice și acțiuni externe are 59,3 milioane de lei, în timp ce pe Alte servicii publice generale se duc 6,8 milioane de lei, iar la capitolul Împrumuturi sunt 20,2 milioane de lei.
Pentru Ordine publică și securitate națională sunt puși deoparte 26,8 milioane de lei, în timp ce capitolul Învățământ are un total de 236,5 milioane de lei. La Sănătate sunt 350 milioane de lei, la Cultură, recreere și religie 108 milioane de lei, la Asigurări și asistență Socială 66,5 milioane de lei, la Locuințe, servicii și dezvoltare publică 143,1 milioane de lei, pentru Protecția mediului sunt 19,2 milioane de lei, pentru Combustibili și energie 20,8 milioane de lei, iar pentru Transporturi sunt 218 milioane de lei.
În ceea ce privește investițiile, municipalitatea alocă anul acesta 111 milioane de lei pentru a continua lucrările începute deja și 91 de milioane pentru lucrări noi.
Investiții în infrastructură: Jiul și Popa Șapcă și o parcare supraterană pe Take Ionescu
Bugetul din acest an prevede o serie de proiecte foarte importante, despre care se discută deja de ani buni. Ne referim, pentru început, la modernizarea pasajelor Jiul și Popa Șapcă, care sunt programate să intre în sfârșit în execuție, licitațiile fiind în plină desfășurare. Pentru cele două pasaje sunt prevăzute în buget câte 15 milioane de lei. Sunt programate și lucrări de reabilitare la podurile Ștefan cel Mare și Eroilor – 300.000 de lei pentru fiecare, precum și reabilitarea pasarelei de la Parcul Copiilor – 340.000 de lei.
Sunt și alte investiții noi în infrastructură: 1,5 milioane de lei pentru o parcare supraterană pe Bd. Take Ionescu, în zona Pieței Badea Cârțan, 1,2 milioane de lei pentru amenajarea str. Mihail Neamțu, 3,4 milioane de lei pentru amenajarea drumurilor de legătură în perimetrul Popa Șapcă – Calea Aradului – str. Oituz, 3,4 milioane de lei pentru modernizarea str. Grigore Alexandrescu, tronsonul Calea Torontalului – Calea Aradului, 2,9 milioane de lei pentru sistematizarea străzii Versului, 2,2 milioane de lei pentru amenajarea str. Chimiștilor, 4 milioane de lei pentru un drum de legătură în Calea Moșniței – DC149 (n.r. Drumul Boilor), 1 milion de lei pentru extinderea la patru benzi a str. Lidia și 2,5 milioane de lei pentru modernizarea străzilor din piatră cubică.
De asemenea, în buget este prevăzută finanțarea continuării lucrărilor de pe str. Muzicescu – 1,01 milioane de lei, pentru extinderea la patru benzi a străzii Podeanu – 2,06 milioane de lei, pentru lărgirea la patru benzi a Căii Martirilor – 4 milioane de lei, pentru amenajarea Inelului IV tronsonul str. Măcin – str. Constructorilor – 4 milioane de lei, dar și pentru modernizarea străzii Edgar Quinet – 630.800 de lei.
Apar din nou studii și proiecte tehnice pentru reabilitarea mai multor poduri și pentru construirea podului peste Bega în prelungirea străzii Jiul, precum și diverse documentații pentru modernizarea Calea Urseni, între Mareșal C. Prezan și Muzicescu, pentru modernizarea str. Grădinii, str. Sacului, str. Gr. Alexandrescu, între Calea Torontalului și Aradului, pentru Inelul IV str. Gării – Dâmbovița, pentru Inelul IV est UMT – Calea Lugojului, pentru amenajarea str. Gr. Antipa – Margaretelor, str. Spătarul Nicolae Milescu, pentru modernizarea str. Ștrandului și a mai multor străzi din zona Blașcovici.
Potrivit viceprimarului Dan Diaconu, pasajul subteran de prelungire a Căii Bogdăneștilor, până în strada Gării, pentru închiderea Inelului IV, inclusiv cu linia de tramvai, este printre primele proiecte ce vor fi pregătite pentru finanțare europeană.
Transport: reabilităm tramvaie, cumpărăm autobuze noi și plătim studii pentru 60 km de piste de biciclete
Sunt programate investiții importante și la capitolul Transporturi. În bugetul pe anul acesta au fost puși deoparte 32,2 milioane de lei pentru reabilitarea tramvaielor RATT. 12 tramvaie se află deja în lucru la Arad și în Pașcani. Mai mult decât atât, anul acesta, susțin autoritățile locale, vor fi cumpărate și autobuzele de mică capacitate pentru deservirea zonelor neacoperite de transportul în comun – Mehala, Bucovina, Selgros. Pentru 20 de bucăți și un autocar s-au prevăzut 5,6 milioane de lei, în timp ce ratele pentru cele 30 de autobuze articulate și autocarul cumpărate mai demult de municipalitate sunt de 8,7 milioane de lei.
„Mai avem prevăzute studii pentru optimizarea intersecțiilor pe arterele radiale, în Planul de Mobilitate Durabilă, dar și amenajarea rețelei urbane de piste de biciclete – 60 de km de piste de biciclete noi, precum și modernizarea rețelei de contact troleibuze”, ne-a declarat viceprimarul Timișoarei.
La studii de fezabilitate apare din noul celebrul „metrou”. Pentru reconfigurarea traseului liniilor de cale ferată mai sunt puși deoparte încă 137.000 de lei, iar pentru atelierul de biciclete al RATT – SF+PT – apar 170.000 de lei, în timp ce documentația pentru rețeaua urbană de piste de biciclete – etapa a II-a – are deoparte 412.000 lei. Mai avem SF și PT pentru amenajarea de golfuri pentru vaporetto și agrement la Uzina de Apă și în Iosefin – 50.000 de lei, precum și un SF pentru amenajarea parcării supraterane pe Bd. Take Ionescu – 300.000 de lei, dar și lucrări efective conexe pentru proiectul de trafic management – 5 milioane de lei.
Sănătate: cei mai mulți bani se duc la Spitalul „Louis Țurcanu”
Sănătatea primește cei mai mulți bani în bugetul Timișoarei din acest an. Cele mai importante investiții sunt construcția corpului B al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” – 25 de milioane de lei și modernizarea Unității de Primire Urgențe a Spitalului Municipal – 2,5 milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor.
Ca investiții noi, avem reabilitarea Clinicii ORL a Spitalului Municipal și montarea unui lift – 2,4 milioane de lei, montarea unui lift și la Clinica de Oncologie de pe str. Victor Babeș – 1,4 milioane de lei. Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” primește 5,7 milioane de lei pentru o stație de epurare și 733.450 de lei pentru o instalație de abur.
Cât despre dotări, potrivit bugetului, aproape 14 milioane de lei vor fi investiți exclusiv în dotarea celor trei spitale din subordinea primăriei: 4,1 milioane de lei pentru Spitalul de Copii, 5,76 milioane de lei pentru Spitalul Municipal și 4,1 milioane de lei pentru Spitalul de Boli Infecțioase. În plus, peste 1 milion de lei va fi necesar pentru sporul de putere la Municipal, în diverse secții, după ce dotările și reabilitările din ultimii ani au crescut consumul de energie. Pentru reparații au fost bugetate 5 milioane de lei.
Educație: 1 milion de euro pentru dotări în școli
Învățământul este pe locul al doilea în topul priorităților primăriei, cu un buget total de 236,5 milioane de lei. Prioritate au studiile și proiectele aferente noului ciclu financiar: se fac studii pentru reabilitarea termică a clădirilor pentru mai mult de 15 unități de învățământ.
Puțin peste 1 milion de lei este pus deoparte pentru mansardarea Liceului „Vlad Țepeș”, 715.510 lei pentru reabilitarea Liceului „W. Shakespeare”, 139.300 de lei pentru reabilitarea fațadei Școlii Gen. 12, iar 5,6 milioane de lei ar fi pentru cumpărarea imobilelor în care funcționează școli și pentru care municipalitatea plătește chirie: 4 milioane pentru Colegiul Național Bănățean, 800.000 de lei pentru cantina și spălătoria din incinta colegiului și 818.700 de lei pentru Grădinița PP14.
Municipalitatea plănuiește investiții și la Școala Generală 25: mansardare și construirea unei noi săli de sport – 1 milion de lei, dar și reabilitarea sălii de sport de la Școala Gen. 18 – 1,5 milioane de lei, precum și modernizarea Colegiului Tehnic „Ferdinand”, cu 572.970 de lei.
Dotările pentru școli și grădinițe depășesc 1 milion de euro, iar pentru reparații, altele decât investițiile, au fost bugetate 8 milioane de lei anul acesta. Totodată, noul corp de clădirea pentru „Nikolaus Lenau” de pe Oituz este pregătit pentru procedura de achiziție pentru o finanțare multianuală, cu depunere pe axa de infrastructură a Programului Operațional Regional.
Parcul nou din Lipovei apare în buget
Sunt programate investiții serioase și în acest an în parcuri și spații verzi, în planurile primăriei intrând în sfârșit și mult-așteptatul parc din Lipovei.
Continuă reabilitarea Bălții Lămâița – 2,2 milioane de lei și reconstrucția Parcului Pădurice – 4,6 milioane de lei.
După cum Tion.ro v-a informat deja, municipalitatea plănuiește anul acesta reabilitarea Parcului Central – 4, milioane de lei, dar și a Parcului Alpinet – 1,6 milioane de lei. Totodată, încearcă din nou să amenajeze skateparkul din Parcul Central, pentru care a pus deoparte 100.000 de lei.
Primăria pregătește un proiect pilot pentru amenajarea a trei acoperișuri verzi și pereți verzi la trei clădiri publice – 165.000 de lei în buget. Totodată, pentru realizarea registrului Spații Verzi apare 1 milion de lei.
Apar în buget și documentații pentru reabilitarea parcului de pe strada Paul Constantinescu, dar și înființarea unui parc la intersecția str. Apostoli Petru și Pavel cu str. Holdelor.
Din nou avem SF pentru spectacolul de apă, muzică și lumini pe Bega – 149.080 de lei, iar pentru fântâna ornamentală în Piața Bălcescu avem 15.000 de lei.
Se investește în continuare în reabilitarea, modernizarea și extinderea iluminatului public arhitectural: 1,5 milioane de lei pentru nordul orașului și 1 milion de lei pentru sudul orașului.
Sport: se face primul bazin în aer liber?
Primăria lansează în acest an studiile de fezabilitate pentru trei bazine de înot în cartiere, în Lipovei, Dâmbovița și Buziașului – Ciarda Roșie. Bazinul din Lipovei și amenajările conexe apare cu 500.000 de lei, iar studiile de fezabilitate pentru construirea terenurilor multifuncționale de sport în cartiere vor fi finalizate în prima parte a anului. Primăria dă bani și anul acesta pentru continuarea lucrărilor la sala polivalentă a Politehnicii: 6,6 milioane de lei.
200.000 de lei se duc pe studii de fezabilitate pentru sala polivalentă promisă de primărie și stadionul de 42.000 de locuri, pentru care primarul Nicolae Robu așteaptă finanțare de la Compania Națională de Investiții.
Cultură: dotări pentru instituții
Primăria investește în continuare în dotarea instituțiilor culturale: 852.000 de lei pentru Teatrul German, 261.370 de lei pentru Teatrul Maghiar, 550.000 de lei pentru Filarmonica „Banatul”. Agenda Casei de cultură și programul de finanțări nerambursabile în domeniul culturii și tineretului depășesc 15 milioane de lei în acest an.
Potrivit viceprimarului Dan Diaconu, transformarea fostei clinici de Dermatologie de pe strada Mărășești în spații culturale, proiect de aproape 6 milioane de euro, este pregătită pentru lansarea licitației de execuție. Proiectul acesta va fi primul din portofoliul pregătit pentru finanțare europeană pe POR. 1 milion de lei din bugetul Timișoarei pe anul 2016 sunt puși deoparte pentru lucrările la Palatul Culturii, iar reabilitarea Galeriei Helios are prevăzută suma de 540.000 de lei în buget.
Timișorenii sunt așteptați să dezbată bugetul Timișoarei pe anul 2016 joi, 28 ianuarie, începând cu ora 14, în Sala de Consiliu a Primăriei Timișoara. Proiectul de buget poate fi găsit aici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!