Tânărul de 29 de ani s-a prezentat marți după-masă în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad. Conducea un autoturism marca Ford, iar la controlul de frontieră a prezentat, pe lângă actele de identitate, și un permis de conducere cu însemne grecești.
„Poliţiştii de frontieră au constatat că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui permis auto original, acesta fiind fals, iar în urma verificărilor s-a stabilit că tânărul nu deţinea dreptul de a conduce. Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că a obţinut documentul prezentat la control, în urma frecventării unui curs de conducere auto în Grecia pe o perioadă de trei luni, plătind suma de 900 de euro. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, spun polițiștii de frontieră timișeni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!