Rectorii a patru universităţi de top din România s-au reunit la mijlocul lunii iunie la Timişoara, pentru a constitui Consorţiul „Universitaria”, un fel de organizaţie prin intermediul căreia să colaboreze mai bine. Din Consorţiu fac parte Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, urmând ca în viitorul apropiat să adere şi Academia de Studii Economice din capitală. Cele cinci universităţi au alcătuit deja un program de tip „exchange”, prin care studenţii de la o universitate, din anii II sau III, pot alege să petreacă un semestru la o altă universitate membră a Consorţiului.
Sistemul este asemănător acordarării burselor Erasmus, doar că studeţii nu pleacă la universităţi partenere de peste hotare, ci la alte universităţi de pe teritoriul României. Deocamdată pot beneficia de această facilitate doar studenţii integralişti, câte doi de la fiecare specializare din cadrul UVT, în funcţie de nişte criterii stabilite de fiecare facultate în parte. De asemenea, la Universitatea din Timişoara vor veni alţi studenţi de la universităţile partenere. Studenţii interesaţi pot obţine informaţii suplimentare de la secretariatele facultăţilor. De asemenea, Universitatea de Vest vrea să contituie o asociaţie de tip Alumni, în care să se înscrie toţi absolvenţii şi care să organizeze întâlniri, dezbateri, seminarii şi mese rotunde.
Citiți principiile noastre de moderare aici!