În perioada 26-29 martie 2015 s-a desfășurat la Cracovia evenimentul ESN (Erasmus Student Network) Team 2015, etapa internațională a celei mai mari competiții sportive adresate în exclusivitate studenților Erasmus Incoming de la instituțiile de învățământ superior din statele participante la programul Erasmus.
La acest eveniment, România a fost reprezentată cu succes la două secțiuni: fotbal și volei, prin ESN Timișoara, cele două echipe fiind formate din studenți Erasmus Incoming ai Universității de Vest din Timișoara. În urma calificării la faza națională, cele două echipe, însoțite de responsabilul Erasmus Incoming de la UVT și sprijinite de UVT în perioada de pregătire și în deplasare, au câștigat locul I și Trofeul ESN Team 2015 la categoria fotbal și locul al III-lea la categoria volei la competiția din Polonia.
„Performanța obținută în competiția de la Cracovia este lăudabilă și au tot sprijinul nostru în continuare”, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea.
Colaborarea dintre ESN Timișoara și UVT s-a dovedit a fi un real succes încă din 2013 când UVT a fost prima universitate din România care a organizat un eveniment de anvergură al rețelei europene Erasmus Student Network – National Boards Meeting, Fall 2013, Timișoara.
Mai mult, organizarea și implementarea cu profesionalism a programului Erasmus în cadrul Universității de Vest din Timișoara a adus Universității două premii în anul 2014 și în cadrul unui alt tip de competiții. Astfel, UVT, prin Departamentul de Relații Internaționale, a câștigat locul I la Gala Premiilor EduManager, ediția 2014, la categoria „Învățământ Universitar-Schimburi și Proiecte Internaționale”.
În plus, UVT a fost nominalizată de către Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) ca model de bune practici în România în ceea ce privește implementarea programului Erasmus – mobilități de studiu în anul universitar 2013-2014, în raportul anual de țară către Comisia Europeană.
Citiți principiile noastre de moderare aici!