Primarul Gheorghe Ciuhandu şi mai mulţi reprezentanţi ai Primăriei Timişoara, alături de Sorin Maxim, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest au inaugurat, miercuri, noul Ambulatoriu al Spitalului Victor Babeş.
„Este vorba despre mai multe spaţii în care funcţionează cabinete de boli infecţioase, de consiliere psihologică şi informaţii, de alergologie, cabinete de ecografie, recoltări analize, pneumologie -terapie aerosoli, dar şi birouri pentru programarea pacienţilor. De asemenea, am primit aparate noi, pe care nu le aveam în dotare, cum sunt fibroscanul, bronhoscoape, spirometre, pulsoximetre, aparate de aerosoli sau generator de oxigen. Proiectul total este de apropae un milion de euro, iar Primăria Timişoara a avut, de asemenea, o contribuţie importantă. Toate aceste spaţii sunt gata, avem şi aparatura, urmând ca în perioada următoare pacienţii să poată fi consultaţi în aceste spaţii”, a precizat dr. Maria Cerbu, manager al Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş Timişoara.
Primarul Gheorghe Ciuhandu a adăugat: „era timpul să se facă ceva în acest spital, unde era foarte mult de recuperat pentru că ani de zile nu s-a făcut nimic”, iar Sorin Maxim, directorul ADR Vest a precizat: „în prezent, în regiunea Vest sunt în derulare 10 astfel de programe privind ambulatoriile de spitale”. În Timişoara, alături de ambulatoriul de la Spitalul de Boli Infecţioase mai este reabilitat şi ambulatoriul Clinicii Maxilo-Faciale, urmând ca inaugurarea să aibă loc în această toamnă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!