Amenințările primarului Nicolae Robu cu privire la tăierea cablurilor aeriene nu pot fi puse în practică prea curând. Până să se ajungă la tăiere mai trebuie urmați câțiva pași.
Potrivit viceprimarului Farkas Imre, pentru început vom scăpa de cablurile aeriene din centrul istoric al Timișoarei. Odată reabilitate străzile din Cetate, acestea ar fi trebuit îngropate, dar nu prea s-a făcut asta. Sistemele subterane au fost însă amenajate, așa că de anul viitor se vor umple de cabluri.
„În centrul vechi, când s-au făcut reabilitările s-au făcut și canale, dar nu sunt deloc introduse cablurile. Din ce știu eu, acum avem solicitări de la operatori, s-a făcut o comisie, analizăm și din martie începem, cu toți operatorii, să introducem cabluri. Sunt canalele de comunicații făcute deja, cu un robot se trage cablul până la următoarea cameră de vizitare. Eu încerc să ajungem cu toții la o înțelegere, sunt foarte multe date tehnice, dar unde avem canale de comunicații se poate”, a explicat, pentru tion.ro, edilul Timișoarei.
Cât despre tăierea cablurilor, Farkas spune, așa cum tion.ro a mai anunțat deja, că operatorii mai au păsuire până în noiembrie 2017 pentru a le îngropa, printr-o hotărâre de consiliu local adoptată în octombrie 2015.
Pentru a rezolva problema firelor de pe stâlpi, reprezentanții primăriei le-au cerut tuturor operatorilor să marcheze toate cablurile.
„Deocamdată, noi am început să le solicităm marcarea tuturor cablurilor, să știm ale cui sunt, să le identifice pe cele care nu sunt funcționale. De obicei, ce se vede, se află pe stâlpii Enel sau ai RATT. RATT prelungește contractele din trei în trei luni, noi încercăm să îi determinăm să încheie contractele lunar și prin contract să îi obligăm să le marcheze, să ne spună care sunt active și care nu. Iarna este foarte greu, dar eu cred că jumătate dintre ele nu se folosesc. Eu nu știu exact pe ce bază putem noi să tăiem cabluri, dar automat dacă am face-o, am crea probleme operatorului și beneficiarului. Eu vreau să evit problemele, vreau să fac să fie bine. Nu o să ajungem să nu le tăiem, să ne înțelegem, dar nu o să le tăiem noi. De asta se va ocupa operatorul: cel care a pus cablul, acela îl va tăia”, a completat Farkas Imre.
Oricum, un lucru este cert. Orice șantier nou se deschide în oraș, acesta va cuprinde și amenajarea unui canal de comunicații, pentru îngroparea cablurilor.
„La fiecare investiție nouă se vor face și canale de comunicații. În viitor, ce mai putem face, este să ne ocupăm să fie tăiate surplusurile de cablu. Acolo se creează câmpuri electromagnetice, sunt cabluri puse efectiv degeaba, nu mai sunt funcționale. Vrem să vedem cine și cât are și să vedem împreună cum putem să scăpăm de ele. Trebuie să ne gândim foarte mult la viitor, să putem interveni apoi cât mai puțin. Poate o să facem un birou separat la primărie, care să se dedice acestui domeniu”, a conchis viceprimarul Farkas.
În luna septembrie a anului trecut, consilierii locali au adoptat un regulament pentru instalarea în subteran a rețelelor de comunicații electronice. Regulamentul spune clar cum se lucrează pe domeniul public, prevede amenzi şi posibilitatea de a tăia cablurile care rămân neidentificate.
Dacă printr-o veche hotărâre de consiliu local (HCL 184/28.04.2009) se prevedea obligativitatea ducerii în subteran a reţelelor de transmisii de date şi voce până la sfârşitul anului 2012, lucru care oricum nu s-a întâmplat, în 2015 s-a introdus o nouă păsuire. Până în 2017.
Articole pe aceeași temă:
Stalp de curent sugrumat de cabluri, cat pe ce sa pice pe o masina, la Timisoara
Robu anunta Campania Foarfeca sau Ghilotina in Timisoara
Primarul Timisoarei compara Romania cu SUA. Telenovela cablurilor in subteran continua
Cand scapam de cablurile de pe stalpi? Inca 2 ani pasuire si se taie. Intre timp se pun taxe noi!
Citiți principiile noastre de moderare aici!